Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiţac şi Stănculescu au ajuns la Jilava

Publicat in Adevarul, joi 16 octombrie 2008 · ·

Victor Stănculescu şi Mihai Chiţac au fost încarceraţi, miercuri seara, la Spitalul Penitenciar Jilava, după ce generalii în rezervă au fost condamnaţi definitiv la câte 15 ani de închisoare în dosarul Revoluţiei din Timişoara. Potrivit reprezentanţilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cei doi au fost încarceraţi, urmând să li se facă analize medicale.

Cei doi au fost condamnaţi definitiv la 15 ani de detenţie în dosarul “Revoluţiei de la Timişoara”. Generalii Mihai Chiţac (80 de ani) şi Victor Athanasie Stănculescu (80 de ani) au fost ridicaţi de Poliţie, ieri seară, primul de acasă, celălalt direct după o conferinţă de presă.

Instanţa supremă a respins ieri recursul celor doi şi a menţinut pedeapsa de 15 ani dată în aprilie 2007 de un complet inferior. De asemenea, instanţa a decis degradarea militară a generalilor în rezervă Chiţac şi Stănculescu. Ieri, imediat după pronunţarea sentinţei, Chiţac, prezent în sala de judecată, a declarat că este vorba “de o mascaradă de proces, în care s-au încălcat flagrant prevederile Codului de Procedură Penală, totul fiind dictat din umbră de Constantinescu”.

Mihai Chiţac nu a precizat însă cine este persoana pe care a nominalizat-o, menţionând doar că nu este vorba de fostul preşedinte Emil Constantinescu. El a mai declarat că nu se va sustrage de la executarea pedepsei. “Ce, credeţi că o să plec din ţară? Rămâne să mă gândesc şi să văd cum o să procedez”, a spus Chiţac. Stănculescu a susţinut că în momentul pronunţării sentinţei se afla în spital. Cu toate acestea, câteva ore mai târziu, Stănculescu a mers la cazinou.

“Nu vreau să se spună că am murit de necaz”

Victor Athanasie Stănculescu nu a participat la şedinţa de judecată în care se anunţa condamnarea definitivă şi irevocabilă, întrucât era internat în spital. Generalul Athanasie Stăncules

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 4 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 8 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 5 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 8 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 8 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 12 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 10 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 8 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°