Sintagma „nimeni nu câştigă un război cu presa“ a apărut la sfârşitul Primului Război Mondial, când cel mai important politician din istoria ţării a pierdut alegerile după campania „Adevărul“.

Războiul mediatic de o violenţă extremă la care asistăm de opt ani între trusturile „Intact“ şi „Realitatea“, pe de o parte, şi Traian Băsescu, pe de alta, are în România un precedent incredibil de asemănător: bătălia feroce purtată de „Adevărul“ acum un secol cu atotputernica familie Brătianu. Încleştarea a dus la căderea guvernului în 1919. Aceasta este concluzia evenimentelor documentate de profesorul Ion Novăcescu şi grupate în volumul „Linşajul mediatic în politica românească. 1919: Adevărul versus Ion I.C. Brătianu“. Cronica luptei întinse pe 30 de ani cuprinde aceleaşi ingrediente ca şi azi: dezvăluirile, dezinformarea, calomnia, insulta, campania, instigarea la revoltă – pe de o parte, şicanele, cenzura, permanenta tentaţie a Puterii de a interveni în forţă – pe de alta. Nu lipsesc, evident, doctrinele ideologice şi idealurile în spatele cărora se ascund cele mai pragmatice interese economice, oportunismul şi serviciile secrete străine. Cazul „Adevărul vs. Ion I.C. Brătianu“ este prima victorie majoră a mass-media în România asupra guvernanţilor şi a marcat atât de puternic societatea noastră încât a dus la apariţia zicalei „nimeni nu câştigă un război cu presa“.

Linşajul mediatic: forţa întunecată a celei de-a patra puteri. Aşa defineşte Ion Novăcescu această formă extremă şi abuzivă de manifestare a puterii mass-media, care presupune „executarea în piaţă a inamicului public, după ce, în prealabil, acesta a fost declarat persona non grata şi condamnat de către sentimentul public fabricat artificial şi manipulator în laboratoarele instituţiilor media transformate în acuzatori publici, ori revărsat natural din conştiinţa publică, indignat