Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-au luat norma de trei! Rapid - Hapoel 1-3

Publicat in Pro Sport, miercuri 30 noiembrie 2011 ·

Rapid a pierdut dezamăgitor în faţa lui Hapoel Tel Aviv (1-3), după un meci în care a fost huiduită de fanii de pe Naţional Arena

E complicat să ajungi să mai ai de jucat două meciuri în Europa League, dar şansele de calificare în primăvară să fie egale cu zero. Oricâtai încerca să te păcăleşti că în joc au rămas puncte pentru coeficient, bani sau faimă, mingea parcă e mai grea când ştii că visul suprem s-a spulberat deja. A fost aşa doar pentru rapidişti, pentru că, deşi jucătorii lui Hapoel aveau în cârcă aceeaşi situaţie, israelienii au gestionat mult mai bine situaţia. Trei penalty-uri, patru goluri şi un meci pe care Marcos Antonio şi speră să îl uite cât mai repede.

Fără miză, fără foarte mulţi fani aproape şi fără prea mult chef. Aşa a început Rapidul meciul cu Hapoel Tel Aviv de aseară. Pase de-a latul terenului, erori de plasament şi execuţii greşite, totul culminând cu eroarea lui Burcă din minutul 12. Damari l-a ameţit pe fundaşul giuleştenilor, iar Igiebor deschidea deja scorul. De aici şi până la o nouă eroare a lui Burcă au trecut 35 de minute, timp în care Deac şi-a încercat norocul cu un şut din centrul careului, dar blocat destul de uşor de Edel Apoula Bete. Fault în careu la Damari, şi liniştea pe Naţional Arena era adusă de Tamuz de la punctul cu var. Tot de acolo a venit şi golul rapidului cinci minute mai târziu, după un penalty executat de Deac şi primit după un fault la Cassio.

Aroma de speranţă s-a spulberat mai repede decât raidurile lui Deac şi Roman, pentru că Damari şi Toama i-au arătat apărării Rapidului cum arată Tiki-Taka şi au adus victoria către Hapoel încă din minutul 45. Spiritul de luptător pe care-l aduce în discuţie Răzvan Lucescu ori de câte ori are ocazia nu s-a trezit din letargie nici în repriza a doua şi, chiar dacă alb-vişinii puteau măcar să reducă din diferenţă, dar Deac nu a fost la

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 9 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 5 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 9 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 4 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 6 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 8 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 10 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 8 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum 5 ore
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°