Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aplicaţia pentru care utilizatorii de iPhone au stat la coadă a ajuns pe iPad

Publicat in Adevarul, vineri 24 mai 2013 ·

Utilizatorii de iPad se pot bucura de acum de poate cea mai aşteptată aplicaţie de mail lansată vreodată. Mailbox ajunge pe tabletele Apple cu tot cu funcţiile sale inovatoare.

Utilizatorii de iPhone s-au bucurat până acum de cea mai interesantă aplicaţie de gestionat emailurile din GMail. Acum, Mailbox ajunge şi pe iPad cu o interfaţă potrivită tabletelor, scrie TheNextWeb. După succesul iniţial pe care l-a avut pe iPhone, Mailbox a ajuns să fie cumpărată de Dropbox şi apoi a renunţat la lista de aşteptare care a consacrat-o la început.

Schimbările la nivel de design sunt doar de adaptare a aplicaţiei la ecranul mai mare de iPad, astfel că în stânga vor fi mailurile doar cu subiecte, iar în drepta mailul ales dispus cu tot cu mesaj. Mailbox s-a remarcat, încă de la lansare, prin controlul bazat pe gesturi pe care îl oferă. Amâni un mail printr-un swype prelungit spre stânga sau arhivezi printr-un alt swype.

Deocamdată, utilizatorii de Android nu se vor bucura de Mailbox, iar cofondatorul Gentry Underwood a spus că nu comentează în niciun fel planurile privind această platformă. Probabil că o versiune este în lucru, dar încă nefinisată, după cum scrie TheNextWeb. Compania nu a oferit date exacte despre cât de bine merge serviciul, dar a spus că cererea este mare, iar oamenii rămân cu aplicaţia după ce o încearcă, nu renunţă la aceasta.

Cum este Mailbox la Dropbox? Odată cu achiziţia de către Dropbox, Mailbox a devenit un fel de Instagram pentru Facebook. Afacerea nu s-a schimbat, iar vechea echipă se ocupă de asigurarea serviciilor cu care s-a remarcat. Aplicaţia Mailbox este disponibilă gratuit în App Store.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.

Află mai multe despre Mailbox şi interesul generat pe iPhone:

VIDEO Apple ar trebui să ia lecţii de gestionare a mailurilor de la Mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 14 minute
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Hunedoara: Şapte bărbaţi, răniţi după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un parapet/ Traficul pe DN 7 este blocat - FOTO

News.ro acum 46 minute
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc, marţi seară, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. Traficul pe DN 7

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum o ora
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 2 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 5 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

Ciucă: Candidatura lui Sebastian Burduja la Primăria Capitalei dă speranțe electoratului care nu s-au hotărât până acum

HotNews acum 9 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a spus, marți, într-o primă reacție după decizia Coaliției de a-l retrage pe dr. Cătălin Cîrstoiu și a merge cu candidați separați că desemnarea lui Sebastian Burduja în cursa pentru Primăra Capitalei „dă speranțe elector

Spania l-a eliberat accidental pe un baron al drogurilor care plănuia să o omoare pe moștenitoarea tronului olandez

Ziare.com acum 2 ore
Un cunoscut șef de cartel al drogurilor care ar fi plănuit să o ucidă pe moștenitoarea tronului olandez și pe premierul Mark Rutte a scăpat de închisoare din cauza unei confuzii judiciare în Spania, scrie Politico. Liderul "Mocro Maffia", Karim Bouy

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 7 ore
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/10°
mie.

8°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/12°
mie.

12°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

3°/16°
mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

11°
mar.

5°/17°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°