Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele 5 semne relevante care pot anunţa cancerul de sân

Publicat in Adevarul, luni 7 octombrie 2013 ·

10.000 de românce primesc anual diagnosticul de cancer mamar, cele mai multe dintre ele în stadii avansate, când eficienţa tratamentului nu mai este maximă. Există câteva semne care ar trebui să-ţi dea de gândit şi să te trimită de urgenţă la medic pentru investigaţii amănunţite, astfel încât să depistezi din vreme boala.

„Din păcate, în România, diagnosticarea cancerului mamar în stadiul IV este frecventă. În urmă cu doi ani, ţara noastră avea cea mai mare rată a mortalităţii din Uniunea Europeană. Această rată a crescut proporţional cu incidenţa“, semnalează medicul primar oncolog Dana Lucia Stănculeanu, de la Institutul Oncologic Bucureşti.

De aceea, este foarte important să recunoşti semnele de debut ale bolii.

1. Un nodul (nou)

Femeile care depistează, la palparea lunară, un nodul (nou) fie în sân, fie la subraţ, ar trebui să meargă la medic. Nodulii nu sunt neapărat manifestări ale cancerului mamar, ci pot ascunde şi alte afecţiuni. De fapt, în majoritatea cazurilor, nodulii sunt, de fapt, chisturi mamare (săculeţi plini cu lichid) necanceroase. Dar este mai bine să fii prevăzătoare şi să consulţi medicul la orice astfel de modificare, recomandă specialiştii.

2. Modificările de mărime sau de formă ale sânilor

Cancerul mamar poate modifica radical modul în care arată şi se simt la palpare sânii. Desigur, modificările care ar trebui să le îngrijoreze pe femei sunt cele care apar în afara perioadei menstruaţiei, sarcinii, alăptării şi care nu pot fi asociate cu înaintarea în vârstă sau cu scăderea ori creşterea importantă în greutate.

3. Inflamaţii şi pete roşiatice

Nu toate tipurile de cancer mamar se manifestă prin apariţia unor noduli. Există un tip de cancer de sân numit inflamator, care se poate manifesta mai mult ca o infecţie a sânului: cu inflamaţii şi roşeaţă. Deşi este mult mai rar întâlnită decât cancerul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie din București și-a înjunghiat soțul de două ori în decurs de 13 ore. Bărbatul a cerut ajutor după a doua agresiune

HotNews acum 18 minute
O femeie din București a fost reținută după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la interval de 13 ore, transmite News.ro. Starea bărbatului este critică. atac cu cutitulFoto: blickwinkel / Alamy / Alamy / Profimedia După a doua agresiune, bărbatul

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

Parlamentul se reuneşte marţi pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la NATO

Mediafax acum 56 minute
Deputaţii şi senatorii se reunesc marţi, 2 aprilie, începând cu ora 15.00, pentru a participa la şedinţa comună convocată pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de existenţă a NATO, potri

Dosarul Ferma Dacilor: Cornel Dinicu scapă de arestul la domiciliu. Decizia este definitivă

HotNews acum 49 minute
Cornel Dinicu va fi eliberat sub control judiciar după ce Tribunalul Prahova a respins vineri, printr-o decizie definitivă, solicitarea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu, potrivit deciziei publicate pe portalul justiției. Cornel Di

Rareş Bogdan: După redistribuire, Alianţa PSD-PNL poate obţine 20 de mandate de europarlamentari. SOS-ul doamnei Şoşoacă nu va intra în Parlamentul European, iar AUR nu va lua mai mult de cinci-şase mandate

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan susţine că Alianţa PSD-PNL poate lua la redistribuire 20 de mandate de europarlamentari, el precizând că AUR va avea cinci-şase mandate, în timp ce SOS nu va atinge pragul de cinci la sută.

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum o ora
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Erdogan, prima vizită în SUA în mandatul lui Joe Biden

HotNews acum 4 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii pe 9 mai, a anunţat vineri un responsabil turc din sfera securităţii, scrie Reuters. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia Va fi prima vizită a lui E

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum 3 ore
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Italia: Clipe de groază în telescaun. Pasagerii au fost surprinşi de rafale de vânt de 110 km/h - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Imagini surprinse joi după-amiază în Valle d'Aosta, în Alpii italieni, arată cum pasagerii dintr-o instalaţie de telescaun sunt zguduiţi violent de rafale de vânt extrem de puternice, relatează Le Figaro. Vântul s-a înteţit pe neaşteptate la Breuil-

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°