Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inter pierde la Catania!

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 12 martie 2010 ·

Lupta pentru titlu a explodat în Italia, după ce Inter a capitulat în această seară la Catania (1-3). Liderul riscă să-şi vadă avantajul redus la numai un punct, dacă Milan bate duminică pe Chievo, iar AS Roma se poate apropia la patru "lungimi" dacă va triumfa la Livorno! Asta cu 10 etape înaintea finalului de campionat.

Fără Mourinho, aflat în tribună ispăşindu-şi a treia etapă de suspendare, Inter a tremurat în prima reprizş, dar a deschis scorul imediat după reluare, la contraatacul letal Eto'o - Milito, finalizat cu al 16-lea gol de argentinian.

Numai că sicilienii n-au renunţat şi au răsturnat absolut fenomenal rezultatul. Maxi Lopez a egalat şi apoi Mourinho a dictat din lojă cea mai neinspirată schimbare. A intrat Muntari şi ghanezul a reuşit să ia două cartonaşe galbene în două minute, practic în aceeaşi fază. El a provocat o lovitură liberă şi apoi s-a trezit cu mîna pe sus în zid, oferind cadou un penalty Cataniei.

Mascara a executat cu tupeu şi a trimis o "scăriţă", iar pe final, cu om în plus, Martinez a închis tabela. După 44 de ani, Catania o bate pe Inter, iar sinişa Mihajlovici şi-a învins fosta echipă la care a jucat şi a antrenat. Inter ramine cu 59 de puncte si are de jucat peste 9 zile un alt meci de foc in Sicilia, contra lui Palermo.

Lupta pentru titlu a explodat în Italia, după ce Inter a capitulat în această seară la Catania (1-3). Liderul riscă să-şi vadă avantajul redus la numai un punct, dacă Milan bate duminică pe Chievo, iar AS Roma se poate apropia la patru "lungimi" dacă va triumfa la Livorno! Asta cu 10 etape înaintea finalului de campionat.

Fără Mourinho, aflat în tribună ispăşindu-şi a treia etapă de suspendare, Inter a tremurat în prima reprizş, dar a deschis scorul imediat după reluare, la contraatacul letal Eto'o - Milito, finalizat cu al 16-lea gol de argentinian. @N_P

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum o ora
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 2 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Mediafax acum 2 ore
CNAIR a transmis, joi, spre validare la ANAP documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, de 23,4 km, potrivit ministrului Sorin Girindeanu. „Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusi

Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care modifică legea privind cadrelor militare / Scopul e consolidarea capacităţii de a asigura resurse umane a structurilor din sistemul de apărare

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, joi, o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. Actul normativ aprobat face parte din demersurilor de consolidare a capacităţii de asigurare cu resurse umane a

Economia Ucrainei a crescut cu 5,3% în 2023

Mediafax acum o ora
Economia Ucrainei a crescut cu 5,3% în 2023, după ce s-a contractat cu aproape o treime în primul an de război, a anunţat serviciul de statistică, potrivit Reuters. Cifra PIB a fost puţin mai mare decât cea avansată de ministrul Economiei Iulia Svyr

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 4 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge războiul pe teritoriul NATO. "Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat" FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă,

Alte două decese din cauza rujeolei, raportate în ultima săptămână/ Este vorba despre un tânăr din Argeş şi de o femeie din Bucureşti, ambii având şi alte afecţiuni

News.ro acum o ora
Alte două decese cauzate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), fiind vorba despre un tânăr de 26 de ani din judeţul Argeş şi de o femeie de 59 de ani din Bucureşti. Ambii aveau ş

Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei. Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare, având în vedere că nu sunt mare consumator de energie

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat că a plătit la ultima factură de energie electrică suma de 199 lei şi nu ştie de ce a fost o factură destul de mare, în contextul în care nu este un mare consumator de energie. „Folosesc un bec, un frigid

Vremea

București
acum

18°
joi

7°/19°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

17°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

18°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale