În linii mari, editurile cu o bună distribuţie sînt fie editurile importante, fie editurile care preferă coperte foarte colorate. Cartea de istorie mai are o particularitate: de regulă, culorile şi nuanţele se află - dacă-i cartea bună - în echilibru şi, mai ales, în interior, în pagini, şi nu în afară. O astfel de sobrietate este linia comună a celor trei volume în discuţie aici. Ele trimit şi la un alt echilibru, şi el caracteristic valorii: acela dintre obiectivitatea cerută de metodologie şi subiectivitatea subînţeleasă a actului istoriografic. Ottmar Traşcă şi Ana-Maria Stan sînt doi istorici tineri de la Cluj care au avut inspiraţia de a ataca o temă sortită mai curînd scandalului mediatic, atunci cînd intră în dezbatere între neprofesionişti: relaţia dintre guvernarea Ion Antonescu şi legionari (Rebeliunea legionară în documente străine - germane, franceze şi maghiare, Albatros, Bucureşti, 2002, 477 p.). Nu este prima culegere de documente de acest gen - vezi cele două volume publicate în 1998 şi 1999 sub îngrijirea unui neprofesionist la Editura Majadahonda, cu o tentă vădit pro-legionară şi cu erori de limbaj şi informaţie care afectează ineditul documentelor ca atare (volume penalizate scurt şi la obiect în Argumentul volumului de faţă). Cu probitate şi bun-simţ, cei doi istorici clujeni îşi fac treaba aşa cum trebuie ea făcută; rezultatul: o sută de documente acoperind perioada 15 octombrie 1940 - 24 mai 1941, selectate şi adnotate conştiincios, dintr-un număr mult mai mare descoperite cu prilejul unor stagii de cercetare în arhive militare şi diplomatice din Freiburg, Bonn, Budapesta şi Paris. Perspectiva este cu atît mai binevenită cu cît ea aparţine, în forma sa brută, unor observatori din afară, atenţi la coabitarea - apoi confruntarea - dintre generalul Antonescu şi Mişcarea legionară, pe fondul unei crize europene cu ecouri inerente la Bucureş