Supărat pe jurnaliştii care-i trăgeau de urechi pe fotbaliştii naţionalei, după 2-3 cu Serbia, de la Constanţa, Paul Codrea s-a răstit la ei: „Dacă nu sunteţi mulţumiţi de jocul meu, să ştiţi că sunt gata să las pe oricine în loc!”.

Problema e că, şi dacă Paul Codrea (care n-a jucat cu Austria) ar fi sincer, nu e limpede rocada pe care o propune: poate că visează să ne devină coleg la rubrica sportivă a ziarului. (Şi fiindcă tot a venit vorba de o rocadă, mă simt obligat să declar public că sugestia mea de săptămâna trecută era o glumă. Nu de alta, dar am trezit dezacordul unei colege din presă, la a cărei părere ţin, şi care m-a sunat la Paris ca să şi-l exprime, ştiind probabil că nu-mi citesc emailurile).

Aproximativ la jumătatea calificărilor, lucrurile stau pentru România mai prost decât au stat vreodată. Nu-mi amintesc ca echipa noastră să fi fost pe locul cinci (din şase), loc pe care miercurea trecută se aflau, în alte grupe, Albania, Luxemburg, Azerbaidjan, Estonia şi alte tradiţionale ciuci ale bătăilor. Ca să nu spun că Albania are şase puncte şi Estonia cinci (e drept, cu un joc mai mult). Doar Luxemburg ţine pasul cu noi.

Dacă e adevărat că şansa ţine cu cei mai buni, trebuie să fie adevărat şi că ghinionul se ţine scai de cei slabi. Fără Chivu şi, miercuri, şi fără Mutu (care susţinea că mai avem şanse!), cu Rădoi schimbat la pauză, România lui Piţurcă nu mai înseamnă nimic. Media de vârstă a austriecilor a fost de 23,2 de ani. Echipa de tineret, cum ar veni. Ce pretenţie să mai am de la Contra şi ceilalţi „veterani” care n-au nici măcar vârsta lui? Adio, calificare!

Dintre echipele mari, doar Portugalia se mai află pe un loc care-i dă minime şanse la calificare. Portughezii n-au jucat miercuri, dar au şase puncte din cinci partide, reuşind contraperformanţa unui 0-0 cu Albania şi a unui 2-3, tot acasă