Trei tipuri de ştiri se fac despre drumuri, de cand s-a inventat televiziunea în România: ştiri cu vitezomani, accidente şi aglometaţie; relatări despre gropi care zac neastupate pentru că nu sunt destui bani şi materiale TV cu autostrăzi prea scumpe, aflate veşnic în construcţie.

O întâmplare aparent banală, consumată la intrarea pe Centura Capitalei, m-a făcut să casc ochii la un fenomen care ar putea la fel de bine să ocupe jurnalele de ştiri, pentru că ne spune foarte multe despre haosul incredibil din România.

Bucureşti, sfârşit de săptămână, vreme frumoasă, cer albastru şi nori pufoşi ca frisca pe care o punea bunica peste tarta cu cireşe de mai. Ai tot timpul din lume să-l admiri, stând în coada formată la intrarea pe şoseaua de centură.

Albastrul acesta superb te face să uiti de toate problemele săptămânii, agăţate în cap ca scaieţii de pe câinii vagabonzi care cerşesc o coajă de hamburgher, gudurându-se pe lângă maşini.

Parcă nici nu-ţi mai vine să pleci de acolo şi toţi şoferii din faţa ta par a complota pentru asta, din moment ce coada se mişcă în paşi de melc. În raiul acesta rutier începe povestea noastră. Scena e banală şi a trăit-o orice şofer cu mai mult de 1.000 de kilometri „la bord”.

O doamnă trecută de prima tinereţe, care conducea maşina aflată în spate, coboară de la volan şi vine întins la mine.

„Bună. Nu vă supăraţi. Nu ştiţi cum ajung pe autostrada de Ploieşti?” Urmează o scurtă conversaţie din care aflu că doamna căutase mai devreme autostrada şi s-a întors la joncţiunea cu DN1, pentru că era convinsă că greşise drumul.

Mergea în weekend pe Valea Prahovei şi voia să vadă şi ea noua autostradă, pe care nu o nimerea. I-am înţeles într-o fracţiune de secundă problema şi mi-am adus aminte cum a trebuit să fac şi eu muncă de detectiv, când am căutat prima dată cea mai nouă autostradă a Români