Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sinuciderea lui Gary Speed, anunţată prin SMS

Publicat in Adevarul, marți 31 ianuarie 2012 ·

La două luni după ce fostul mare internaţional galez Gary Speed şi-a luat viaţa spânzurându-se în garajul casei sale, au apărut primele amănunte privind cauzele gestului care a şocat lumea fotbalului.

Soţia Louise pare să ştie cel mai bine ceea ce l-a frământat pe Gary, la acea oră selecţioner al Ţării Galilor. "Cu patru zile înainte, mi-a trimis un mesaj din care se putea desprinde ideea de sinucidere", le-a dezvăluit Louise anchetatorilor. Mai mult, între cei doi soţi avusese loc o ceartă destul de violentă cu câteva ore înainte ca Speed să fie găsit mort. "Despre nimicuri. Chiar nu-mi amintesc motivul discuţiei", a completat Louise cu lacrimi în ochi, încercând să reconstituie evenimentele din acea nefericită noapte.

Scena sinuciderii lui Speed, conform spuselor lui Louise:

*În seara zilei de 26 noiembrie 2011, soţii Speed au luat cina la reşedinţa unor prieteni. La ora 01.45, s-au întors acasă cu un taxi. Imediat, a apărut acea discuţie despre "nimicuri".

*Louise a vrut să iasă la o plimbare cu maşina pentru a se linişti. "Nu ieşi nicăieri!", i-a răspuns Gary, închizând uşa din spatele casei. După alte zece minute în care a stat întinsă pe un pat, Louise a reuşit totuşi să părăsească locuinţa.

*Când s-a întors, Louise a încercat să-l sune pe Gary. Pentru că acesta n-a răspuns, a preferat să doarmă în maşină. S-a trezit în jur de ora 07.00 şi s-a dus la garaj, observând lipsa cheilor de la locul lor obişnuit.

*Mergând pe aleile casei, Louise şi-a descoperit soţul spânzurat de fereastra garajului. "Picioarele sale erau în contact cu scările", a avut puterea să-şi amintească soţia lui Speed.

Sinucidere sau accident?

Deocamdată, autorităţile britanice nu a stabilit dacă selecţionerul Ţării Galilor s-a sinucis sau a murit în urma unui accident. "Nu există încă destule probe", consideră anchetatorii, sugerând şi posi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 36 minute
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum 48 minute
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 3 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum o ora
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Peste 60% dintre români, de acord cu votul obligatoriu. Cum își argumentează răspunsul

Adevarul acum 41 minute
Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP. În urmă cu 10 ani, procentul acestora era cu aproape 20% mai mic.

Petre Roman, la Parchetul General în dosarul Mineriadei, reluat de la zero / Ion Iliescu ar urma să fie audiat acasă

HotNews acum 25 minute
​Fostul premier Petre Roman a ajuns joi dimineață la Parchetul General, pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Fostul președinte Ion Iliescu, în vârstă de 94 de ani, ar urma să fie a

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum o ora
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 10 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum 2 ore
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

5°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°