Eric de Oliveira şi Pantelis Kapetanos, care sînt anunţaţi ca titulari sîmbătă seara în confruntarea de la Tg. Jiu, au marcate împreună nu mai puţin de 86 de goluri în campionatul României, fiind primii dintre cei care joacă acum pe prima scenă
Cel mai atractiv meci al etapei a 15-a din Liga 1 se anunţă, de departe, cel dintre Pandurii şi Steaua, singurele echipe aflate încă în cupele europene, chiar dacă fără şanse de calificare. Confruntarea de sîmbătă seara, de la Tg. Jiu, propune, dincolo de duelul echipelor şi chiar al antrenorilor, Pustai - Reghecampf, pe cel al celor mai prolifici atacanţi străini dintre cei care evoluează în acest sezon în campionatul nostru. E vorba despre brazilianul Eric şi grecul Kapetanos.
Ce doi sînt pe locurile 2 şi 3 în clasamentul all-time al marcatorilor străini în Liga 1. Liderul e brazilianul Wesley, care a plecat de un an şi jumătate din România. Duelul indirect dintre Eric şi Kape a început în vara lui 2008, cînd Eric a promovat cu Gaz Metan din Liga a 2-a, iar Kapetanos era adus în Ghencea de Adrian Ilie, atunci manager al Stelei. Din acel moment, au marcat pe bandă rulantă, ajungînd acum să aibă împreună nu mai puţin de 86 de goluri în Liga 1.
Kapetanos conduce cu 48 la 38, numai că Eric a lipsit din România timp de un an, între iulie 2011 şi septembrie 2012, cînd a fost în Ucraina, la Karpatî Lvov. Ambii sînt anunţaţi ca titulari. Eric e piesă de bază în trupa lui Pustai, în timp ce Kapetanos ar putea profita de accidentarea pe care Piovaccari o are şi care îl face incert pentru sîmbătă.
Pînă acum e 4-2 pentru Kape
Cîte goluri au înscris în ultimele şase sezoane ale Ligii 1
Sezon Kapetanos Eric
2008-2009 11 3
2009-2010 15 8
2010-2011 1 15
2011-2012 12 0
2012-2013 6 4
2013-2014 3 8
TOTAL 48 38
3 ani e difer