Dacă sunteţi împătiţi de alcool sau tutun, începutul de an e un moment prielnic să renunţaţi la aceste vicii. Sursa: AP
Renunţaţi la fumat de la 1 ianuarie, însă faceţi planul de bătaie din timp
Pe măsură ce anii în care fumaţi se adună, dependenţa de nicotină devine mai puternică, iar simptomele sevrajului biologic sunt mai neplăcute, mai intense iar răbdarea şi "puterea" de a trece peste ele este mai mică. O perioadă care să uşureze calea spre renunţarea la tutun este cea a sărbătorilor, când reflectaţi asupra dorinţelor pentru noul an.
"Anul Nou reprezintă un moment de reflecţie, de încheiat socoteli şi de făcut altele noi, un moment în care oamenii se întreabă ce au greşit, ce vor să repare, ce este important şi ce vor să înceapă. De aceea, este bine să includeţi renunţarea la fumat în lista cu obiective şi să nu vă lăsaţi presaţi de atmosferă şi să vă gândiţi că momentul renunţării va fi altul", recomandă Magdalena Ciobanu, medic pneumolog la Institutul de Pneumologie "Marius Nasta" din Bucureşti şi specialist în renunţarea la fumat.
Momentul prielnic se poate arăta chiar din prima zi a anului. Unor fumători le este mai uşor să se lase începând cu 1 ianuarie dimineaţa, după o noapte de fumat intensiv, eventual "asezonat" cu alcool. După un asemenea festin, primul "fum" este de-a dreptul greţos. Alţii îşi aleg momentul imediat după miezul nopţii: după un mic ceremonial în care rup ţigara şi o aruncă la gunoi, nu mai pun ţigară în gură.
Totuşi, şansele de reuşită sunt mai mari dacă vă faceţi un plan dinainte de a renunţa, care să includă şi ce veţi face ori de câte ori gândul ori mâna fug la ţigară. Calea de mijloc, cu câte o ţigară din când în când, nu este o soluţie, deoarece vă pândeşte "recăderea". Nu vă pripiţi atunci când alegeţi ziua, deoarece aveţi nevoie de o perioadă de acomodare în care să exersaţi