Mesajul a fost trimis. Multumesc!

COLIND ANTI-SEMIT

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 20 decembrie 2013 ·

Este posibil aşa ceva? Adică, poate un colind să fie purtător de ură? Dacă ne gîndim la un colind de Crăciun ca la o frumoasă evocare a mitului naşterii Domnului, nu. Dacă ne gîndim la un colind de Crăciun ca la un cîntec trecut prin grua a zeci degenraţii şi a sute de anonimi care au putut adăuga sau scoate sau modifica versuri şi strofe după cum le-a spus lor mintea şi sufletul, da, e posibil.

După ce a izbucnit scandalul difuzării unui colind cu versuri anti-semite pe TVR3, directorul Centrului de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Cluj, adică şeful instituţiei care patronează corul care a interpretat nefericitul colind, a declarat: "Nu există colinde anti-semite, în colindul prezentat la TVR 3 se vorbeşte de evrei, dar nu este vorba de a discredita pe cineva. Colindul are rolul de a răspândi vestea Naşterii Domnului, iar cel prezentat are o vechime de circa 100 de ani, a fost cules în urmă cu 50 de ani din satul Bârlea, judeţul Cluj, şi nu au fost sesizări până acum referitoare la el. Noi am ales acest colind urmărind să fie unul scurt şi care să nu fi fost prezentat până acum la televiziune, să nu fie aceleaşi colinde care se cântă în fiecare an".

Versurile cîntate de corul Centrului la TVR3 : "A născut un fiu frumos/ Anume Iisus Hristos/ Toată lumea i se-nchină,/ Numai jidovii-l îngână/ Jidovan afuristit/ Nu l-ar răbda/ Domnul sfânt/ Nici în cer, nici pe pământ / Numai la corlan (burlan- n.m.), la fum/ Acolo-i jidovul bun/ Să iasă şfară (fum- n. m.) în drum". Între timp, directorul care a emis această declaraţie a demisionat. Bine a făcut, după părerea mea. Evident, versurile acestui colind sînt îngrozitoare. Asocierea evrei – coş - fum este pur şi simplu atroce în secolul al XXI-lea. Dacă acest colind a fost cules acum 50 de ani (deci prin anii 1960), este foarte probabil ca el să fi fost deja alterat cu versuri ce evocă în chip smintit

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vremea

București
acum

21°
vin.

11°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°