Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cumpărături pe ultima sută de metri

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 aprilie 2010 ·

Piteștenii și-au făcut, din nou, cumpărărturile pentru Paște, în ultimele zile. Fie că a fost vorba de cadouri sau de alimente și băuturi pentru sărbătoarea pascală, oamenii au ales să-și facă toate cumpărăturile într-o singură zi.

Din lipsă de timp sau pentru că, în acest an, Paştele a căzut în perioada în care, majoritatea piteştenilor îşi primea salariile, magazinele au fost luate cu asalt în vinerea şi sâmbăta mare.

Bere şi micii, la mare căutare

Sperând că va fi vreme frumoasă în ziua de Paşte, mulţi dintre piteştenii care nu au avut posibilitatea să-şi petreacă mini-vacanţa pe alte meleaguri, şi-au făcut provizii pentru grătar. De pa rafturile supermarketurilor au dispărut rapid caserolele cu mici şi coşurile de cumpărături au fost umplute cu sucuri şi bere. „Ne-a luat caren de mici, ceva pastramă, nişte pui, bere şi suc. Mergem la grătar pe undeva pe Vâlsan sau prin apropiere de Piteşti, dacă timpul va ţine cu noi. Restul cumpărărturilor le-am făcu deja”, spun Iuliana şi Marcel, care au venit la cumpărături în vinerea mare.

A crescut preţul la miel

Pentru că au apărut dintr-o dată mai mulţi cumpărători, prin pieţe şi târguri a sărit puţin şi preţul la carenea de miel. Comercianţii s-au gândit că mai scot un ban în plus şi, în acelaşi timp, scot şi pârleala pentru zilele când nu prea au avut clienţi. „ieri am dat mielul cu 19 lei, azi îl dăm i noi cu 20, pentru că toţi comercianţii din jurul nostru a crescut puţin preţul”, spune Gheorghe Petreanu, unul dintre comercianţii care vând carne de miel în piaţa Ceair. Şi preţul la ouă a sărit puţin pe ultima sută de metri, creşterea fiind, în medie, de zece bani pe bucată, aceste oscilaţii de preţuri existând doar la comercianţii din pieţe. „Nu am avut timp să vin să cumpăr ce-mi trebuia şi acum s-au scumpit un pic toate în piaţă, dar asta este”, spune Ileana Dobre, din Piteşti.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum o ora
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 7 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 4 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 4 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 5 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 56 minute
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 4 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte/

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

FC Hermannstadt învinge cu 2-0 pe Petrolul Ploieşti şi se pune la adăpost de retrogradare

Mediafax acum 2 ore
Sibienii au fost ofensivi din primele minute, încercând cu şuturi de la distanţă să contracareze neajunsurile terenului îmbibat de apă. Stoica la pus de două ori la încercare pe Zima, la post de fiecare dată. Oaspeţii au replicat cu acelaşi procedeu

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 6 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Vremea

București
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/21°
Constanta
acum

13°
joi

13°/17°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°