Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Surpriză uriaşă pentru fani: Petrolul îşi prezintă lotul pe 15 iulie cu un amical de poveste! Ce echipă vine pe OZN Arena

Publicat in Pro Sport, marți 19 iunie 2012 ·

Petrolul Ploieşti a primit întăriri masive în această vară pe filiera "U" Cluj, iar obiectivul echipei este unul măreţ: Cupa României şi clasarea pe locurile 1-5. Mircea Rednic, noul antrenor al echipei, are la dispoziţie jucători valoroşi, cum sunt Galamaz, Grozav, Bornescu, Hamza, Adrian Cristea sau Guilherme.

Lotul Petrolului urmează a fi prezentat pe 15 iulie în cadrul unui meci amical cu AEK Atena, echipă ce are în palmares 11 titluri în Grecia.

Iniţial, Petrolul ar fi trebuit să îşi prezinte lotul cu Steaua, dar la presiunea fanilor meciul a fost anulat. Nici varianta Chievo nu s-a concretizat. "Găzarii" vor mai juca un amical tare în cantonamentul din Austria contra lui Kuban Krasnodar, echipa lui Dan Petrescu.

Începând de vineri, 22 iunie, FC Petrolul Ploieşti va pune în vânzare abonamentele valabile pentru stagiunea 2012-2013. Acestea vor putea fi procurate de la casele de bilete deschise zilnic, între orele 10.00-20.00.

PREŢURI ABONAMENTE

Peluza I 170 lei/campionat / 90 lei/tur / 100 lei/retur

Peluza II 170 lei/campionat / 90 lei/tur / 100 lei/retur

Tribuna II 350 lei/campionat / 185 lei/tur / 200 lei/retur

Tribuna I 490 lei/campionat / 255 lei/tur / 275 lei/retur

Tribuna 0 850 lei/campionat / 440 lei/tur / 460 lei/retur

Loje 4200 lei/loc/campionat

PREŢURI BILETE

Peluza I 12 lei

Peluza II 12 lei

Tribuna II 25 lei

Tribuna I 35 lei

Tribuna 0 60 lei

Petrolul Ploieşti a primit întăriri masive în această vară pe filiera "U" Cluj, iar obiectivul echipei este unul măreţ: Cupa României şi clasarea pe locurile 1-5. Mircea Rednic, noul antrenor al echipei, are la dispoziţie jucători valoroşi, cum sunt Galamaz, Grozav, Bornescu, Hamza, Adrian Cristea sau Guilherme.

Lotul Petrolului urmează a fi prezentat pe 15 iulie în ca

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Microbuz răsturnat în Suceava: Cinci persoane au fost rănite

Ziare.com acum 55 minute
ISU Suceava a anunțat că un microbuz în care se aflau şase persoane s-a răsturnat, vineri, 29 martie, în judeţul Suceava, la locul accidentului fiind trimise mai multe echipaje de intervenţie. Cele şase persoane sunt conştiente şi cooperate, afirmă

Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor Auchan îți aduce super reduceri la carnea de pui și scutece Pampers (P)

Ziarul de Iasi acum 48 minute
Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor WoowW la Auchan îți aduce super reduceri! Până pe 2 aprilie în toate magazinele din țară și online, pe auchan.ro, găsești reduceri la sute și sute de produse, alimentare și nealimentare. Mai mult, dacă ai car

Zeci de soldaţi sirieni ucişi într-un atac israelian lângă Alep

HotNews acum 29 minute
Cel puţin 36 de soldaţi sirieni au fost ucişi într-un atac israelian care a vizat regiunea Alep din nordul Siriei în zorii zilei de vineri, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), informează AFP și Agerpres. Elicopter de atac

Prognoza pentru luna aprilie: temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale

Mediafax acum 42 minute
1 - 8 aprilie Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cu excepţia regiunilor nord-vestice, unde cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale, regim

Alegeri prezidențiale: Ciucă nu exclude posibilitatea de a se înfrunta cu Ciolacu. „Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe”

HotNews acum 47 minute
Șeful PNL, Nicolae Ciucă, nu exclude o posibilă confruntare cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, la alegerile prezidențiale, în cazul în care cele două formațiuni politice vor avea candidați separați. Discuțiile despre candidații de la scrutinul din

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 8 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 9 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Obama şi Bill Clinton se vor alătura lui Biden pentru a strânge 25 de milioane de dolari

Mediafax acum 10 ore
Biden şi cei doi foşti preşedinţi vor participa la o discuţie moderată de Stephen Colbert, prezentatorul emisiunii „The Late Show”, la Radio City Music Hall, în faţa a mii de invitaţi, în cadrul a ceea ce campania de realegere a lui Biden a declarat

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

Horoscop pentru vineri, 29 martie 2024. Sunt multe provocări în plan amoros pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ziua favorizeaza achitarea taxelor, impozitelor sau altor tipuri de datorii. Rudele, partenerul de viata sau colaboratorii te pot provoca la o dezbatere pe teme materiale, mosteniri sau bunuri si bani folositi si administrati in comun. Depind

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale