Dle Văcăroiu, cum vă spuneam în epistola trecută, exact de ziua dvs., pe 5 decembrie a.c., mi-am dat seama ce de treabă sînt femeile şi bărbaţii din avioanele TAROM (vom mai vorbi despre ei). Din păcate, aşa cum se întîmplă în viaţă, problema este că pînă a ajunge la cei de treabă trebuie să mai şi treci pe lîngă alţii de sens opus - asta e drama românităţii. Un astfel de tip opus am găsit, în dimineaţa zilei de 5 decembrie, la ghişeul unde se făcea boarding-ul pentru Bruxelles. Lîngă o doamnă care dădea locurile la clasa economic, un june dădea locurile pentru bussines. În faţa lui, la ora 5,30 a.m., nu era mai nimeni; din plictis, omul a devenit important şi a început să cheme, din coada de la economic, pe cine plăcea muşchilor lui. M-am uitat pe ecusonul lui - care atîrna pe cămaşa bleu, pe la buric, la mişto -, dar nu sînt convins că merită reclamă. Acest domn M. mi-a adus aminte de alţi şmecheri similari, bărbaţii din paza de la consulatul unor ţări occidentale, pe la începutul anilor '90; ei erau mai importanţi decît consulii, viceconsulii şi toţi funcţionarii străini - ai fi zis că dădeau vizele de la ei, din buzunar - după cum, la TAROM, acest domn M. părea a împărţi locurile dintr-o rezervă a sa, strategică, primită moştenire din familie. Dle Văcăroiu, cum azi e 16 decembrie trebuie, fără mare patetism, să acceptăm ideea că pe timpul ăsta, în '89, au murit ceva oameni şi pentru ca aceşti şmecheraşi, capabili să falimenteze orice companie cu năravurile lor, să se poată manifesta în voie, în relaţia lor - parte din relaţia noastră - cu Occidentul. Dar să trecem la lucruri mai plăcute: în prima zi a acestei săptămîni am fost de faţă la o întîlnire a unei comisii a Parlamentului European cu laureaţii pe acest an ai Premiului Saharov pentru libertatea gîndirii. Vă mai amintiţi, pe la finele anilor '70, cum auzeam numele lui Saharov seară de seară, la Europa Liber