După un an de auto-guvernare, groenlandezii văd independenţa deplină tot mai aproape. Topirea gheţurilor le dă avânt.
Groelanda este cea mai mare insulă a lumii, cam cât o Europă acoperită de gheţuri şi zăpezi. Are însă numai 56.000 de localnici - o populaţie mică, dar cu mari probleme sociale, care ţin de sănătatea publică şi de educaţie.
Întinsul teritoriu nordic deţine resurse naturale considerabile, plus o aşezare foarte geostrategică, pe care încălzirea globală le face şi mai importante: topirea banchizelor arctice creşte accesul la subsolul insulei şi deschide o nouă şi mai scurtă cale comercială între America, Europa şi Asia.
Fosta colonie a Danemarcei a primit în urmă cu exact un an statutul de auto-guvernare, care prevede şi dreptul de a-şi cere independenţa, dacă poporul o va dori. Semn al importanţei globale care se dă insulei, la ceremoniile politice din 21 iunie 2009 au participat înalţi trimişi din 18 state – inclusiv întregul G8.
Alături de controlul graniţelor şi al imigraţiei, al justiţiei şi al poliţiei, auto-guvernarea a adus administraţiei de la Nuuk şi drepturile complete asupra resurselor minerale şi a hidrocarburilor locale, deţinute anterior de Copenhaga. De un an, groenlandezii pot lestiona singuri acest sector economic care, în perspectivă, poate înlocui dependenţa locală de pescuit - de pildă, pot stabili companiile de exploatare şi fiscalizarea lor. Mai mult, exploatarea acestei bogate surse va putea aduce suficiente venituri unui buget public încă masiv dependent de subsidiile daneze. În prezent, Regatul Danemarcei alocă Groenlandei circa 600 milioane de euro anual – adică 55% din bugetul insulei (dar abia 0,75% din bugetul de stat danez).
Cu Groenlanda la pachet, Danemarca are un rol regional şi mondial mult mai mare decât fără - mai ales în politica Statelor Unite, care, după ce de-a lungul timpului au avut
