Potrivit ultimului raport al Europol, “Evaluări pe 2013 privind ameninţări serioase ale crimei organizate” (SOCTA), în ţările membre ale Uniunii Europene acţionează aproximativ 3600 de grupuri aparţinând crimei organizate .
Într-o ierarhizare a importanţei lor, documentul stabileşte că traficul internaţional de droguri rămâne cea mai intensă activitate a crimei organizate, dar au fost identificate noi domenii de activitate criminală, legate de criza economică şi de internet. Aceste noi evoluţii, se apreciază în raport, modifică natura crimei organizate care se manifestă acum simultan în mai multe îări şi sectoare.
“În Europa îşi fac apariţia grupuri de crimă organizată calitativ noi, care nu se organizează în funcţie de naţionalitate sau specializare într-un singur domeniu al crimei ci sunt capabile să opereze pe baze internaţionale, concentrându-se, la fel ca într-o afacere, pe maximizarea profitului şi minimaizarea riscurilor. Sunt formele denaturate ale noii noastre societăţi globalizate”, scrie în introducerea raportului, dat publictăţii la Haga, Robert Wainwright, directorul Europol.
Concluziile şi recomandările făcute în document au fost realizate pe baza datelor şi informaţiilor poliţiilor, culese din cele 27 state membre, de la alte agenţii UE şi din propria bază de date. În funcţie de acestea, Consiliul JAI va defini priorităţile pentru următorii patru ani.
SOCTA 2013 a identificat domeniile care necesită acţiuni concertate ale statelor membre ale UE pentru a putea reacţiona cel mai eficient în faţa acestor ameninţări. Ele se referă la domenii cărora până acum nu li s-a acordat atenţie dar , la ora actuală,au devenit prioritare din cauza impactului asupra societăţii. Aceste priorităţi sunt: facilitarea imigrării ilegale, traficul de persoane, mărfuri contrafăcute cu impact asupra sănătăţii şi securităţii oa