Într-un moment în care Barack Obama pare încurajat de posibila susţinere a Congresului SUA, a operaţiunii de diminuare a puterii militare a regimului de la Damasc, iar Vladimir Putin şi-a controlat cu greu nervozitatea, pe timpul interviului acordat agenţiei Associated Press, liderul Chinei, Xi Jinping, a poposit înTurkmenistan, urmând a mai vizita Kazahstan, Uzbekistan şi Kîrgîstan. El va arbitra şi disputa dintre Obama şi Putin, la G20.
Ulterior va participa şi la Consiliul Şefilor de State membre ale Organizaţiei pentru Cooperare, de la Shanghai, în capitala Kîrgîstanului.
Cu alte cuvinte, cu surâsul pe buze, cu diplomaţia mesajelor încurajatoare, cu parteneriate strategice acum declarate sau reiterate, plus cooperări militare promiţătoare, preşedintele Chinei, oficial prieten al omologului rus, surprinde Rusia şi Turcia cu intenţiile sale, deloc strict verbale, în consolidarea colaborării cu patru state ex-sovietice, dintre care trei, Turkmenistan, Uzbekistan şi Kîrgîstan beneficiază deja de un substanţial sprijin politic, economic şi pe plan cultural, din partea guvernului de la Ankara.
La întâlnirea preşedintelui Xi Jinping, cu omologul turkmen Gourbangouly Berdymoukhamedov, în capitala Turkmenistanului, cei doi şefi de stat au semnat o declaraţie comună menită a ridica relaţiile bilaterale la nivelul unui parteneriat strategic.
De altfel, Xi Jinping consideră cooperarea în domeniul energetic ca un punct culminant în relaţiile Chinei cu Turkmenistan.
Conducta de gaze, de 8000 kilometri, dintre Turkmenistan şi China fiind un proiect major de cooperare, în condiţiile când prima ţară este un producător major de energie, iar a doua un mare consummator.
De unde şi dorinţa ca principiile win-win, ale egalităţii şi avantajului reciproc să consolideze parteneriatul strategic bilateral, pe baza coordonării strategiilor de dezvoltare,