Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Poliţistul şi avocatul m-au jecmănit de bani“

Publicat in Adevarul, miercuri 21 septembrie 2011 ·

Vânzătorii trebuiau ca în trei luni să-i încheie bărbatului actul de proprietate. L-au lăsat însă pe ieşean fără locuinţă şi fără bani.

Gheorghe Ghigea a semnat, în primăvara anului 2009, împreună cu avocatul Samoilă Ionuţ Oprişan şi poliţistul Vasile Cristian Mocanu, un antecontract privind tranzacţia unei garsoniere.Ieşeanul a plătit atunci un avans de 5.800 de euro celor doi, urmând ca în trei luni să se parafeze şi actele de proprietate. Gheorghe Ghigea spune că i-a mandatat pe cei doi să obţină diferenţa de bani (până la 14.000 de euro, preţul garsonierei) prin vânzarea unei bucăţi de teren din Curtea de Argeş, fapt însă infirmat de avocatul reclamat.

Judecătorii i-au dat dreptate

„El n-a mai avut să ne dea diferenţa de bani. S-a ajuns la instanţă pentru că atât eu, cât şi colegul meu am cheltuit banii primiţi de la el.

I-am zis atunci să ne aştepte, însă n-a vrut“, susţine Samoilă Ionuţ Oprişan. „După ce au trecut cele trei luni, cei doi nu au reuşit să vândă terenul şi trebuiau să-mi dea banii înapoi. Au refuzat s-o facă, aşa că am apelat la instanţă pentru a-mi recupera banii“, ne-a spus Gheorghe Ghigea.

În toamna anului 2009, i-a dat pe cei doi în judecată. A câştigat procesul, şi, mai apoi, şi recursul. Când instanţa s-a pronunţat prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, în luna martie a acestui an, cei doi oameni ai legii s-au văzut obligaţi să-i restituie banii păgubitului. Avocatul Samoilă Ionuţ Oprişan i-a achitat atunci jumătate din sumă, urmând ca poliţistul Mocanu să dea jumătatea sa. Gheorghe Ghigea susţine că mai are de recuperat 900 de lei de la avocat, însă acesta refuză să plătească.

Poprire pe salariul poliţistului

Pentru că poliţistul nu mai avea bani pentru a achita partea sa către Ghigea, s-a ajuns la executare silită. Astfel se face că în prezent lui Vasile Cristian Mo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod GALBEN de ploi torenţiale, furtuni și grindină în peste jumătate de țară! Harta zonelor afectate

Gandul acum 39 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de marţi, de la ora 14.00, până joi, la ora 20.00, dar și un cod galben de ploi, vijelii și grindină în peste jumătate de țară. În intervalul 16 aprilie, ora 14 – 18 aprilie,

Ciolacu, despre vizita în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiţii în valoare de 15 mld. euro

Mediafax acum 2 ore
Vizita de lucru în Statul Qatar are loc în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024. De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Qatar. „Statul Qatar este un partener comercial important al Rom

VIDEO Vechea clădire istorică a bursei de valori din Copenhaga, cuprinsă de flăcări: „Aceasta este Notre Dame a noastră”

G4Media acum 20 minute
Vechea clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de flăcări, relatează BBC. Børsen, din secolul al XVII-lea, este una dintre cele mai vechi clădiri din oraș, iar spectatorii au rămas cu gura căscată în moment

Premier Energy finalizează preluarea CEZ Vânzare, un furnizor de energie cu 1,2 milioane de clienți / Ce se întâmplă cu acești consumatori

HotNews acum 44 minute
Premier Energy anunță finalizarea achiziției CEZ Vânzare, un furnizor de electricitate și gaze cu un portofoliu de 1,2 milioane de clienți, care își schimbă denumirea în Premium Energy Vânzare. Tranzacția și schimbarea proprietarului nu au niciun im

Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare în ziua atacului în Israel

News.ro acum 2 ore
Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare duminică, în ziua atacului în Israel, a anunţat directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi, relatează AFP. Într-o conferinţă de presă, în marja unei reuniuni a Consiliului de S

Prognoză ANM: vremea se schimbă radical de mâine. Cât vor dura ploile

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vremea va intra într-un proces semnificativ de răcire în zilele următoare, în întreaga ţară, iar probabilitatea pentru precipitaţii, sub formă de ploaie, dar şi mixte în zona montană înaltă, se va menţine ridicată până pe 28 aprilie 2024, arată prog

VIDEO Federația de Fotbal prezintă imnul României pentru EURO 2024 / Cântă: Smiley, Andreea Esca, Andra, Pavel Bartoș, Theo Rose și Irina Rimes

G4Media acum o ora
”Visăm Împreună” este imnul oficial al echipei naționale pentru EURO 2024, iar FRF a prezentat marți videoclipul melodiei care îi va însoți pe tricolori la competiția din acest an. Piesa “Visăm Împreună”, lansată special pentru acest moment de casa

„Ne apropiem periculos de mult de un accident nuclear” în Ucraina, avertizează şeful AIEA

Libertatea acum 2 ore
Șeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat luni, 15 aprilie, că recentele atacuri asupra centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, ocupată de Rusia, pun în pericol siguranța oamenilor și că există posi

VIDEO Incendiu masiv în centrul capitalei daneze: Clădirea bursei din Copenhaga, veche de patru secole, a fost distrusă de flăcări

HotNews acum o ora
Clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de un incendiu, transmite BBC. Børsen, clădire dinn secolul al XVII-lea, este una dintre cele mai vechi din oraș. bursa StockholmFoto: courtesy of Alex Dinescu Trecăt

Percheziţii ale procurorilor DIICOT Timişoara, în Arad, la o firmă care se ocupă cu importul de deşeuri

News.ro acum o ora
Procurorii DIICOT Timişoara şi poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminaşităţii Organizate fac marţi dimineaţă mai multe percheziţii la sediul unei firme din Arad care se ocupă cu importul de deşeuri din vestul Europei, precum şi la mai multe

Vremea

București
acum

23°
mar.

18°/30°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

17°
mar.

14°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

23°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

8°/25°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

21°
mar.

7°/26°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°