Arbitrul Nicolae Rainea şi asistenţii săi sunt singurii români care au participat la o finală de European Brigada lui Rainea a condus finala Euro `80, câştigată la Roma de Republica
Arbitrul Nicolae Rainea şi asistenţii săi sunt singurii români care au participat la o finală de European
Brigada lui Rainea a condus finala Euro `80, câştigată la Roma de Republica Federală Germană, scor 2-1 cu Belgia.
În vârstă de 74 de ani, Nicolae Rainea şi-a amintit cum a ajuns să arbitreze acum 28 de ani acea finală şi cu ce s-a ales după ea.
Adevărul: Domnule Rainea, cum aţi fost delegat să arbitraţi finala Europenelor din 1980?
Nicolae Rainea: Pe atunci, arbitrii nu erau cantonaţi în ţara unde se desfăşura turneul final, cum se întâmplă acum. Arbitrai un meci, apoi plecai acasă. Pe 15 iunie 1980, am condus meciul Italia - Anglia, scor 1-0.
Am luat nota 9+. Pe aeroportul din Roma, le-am spus asistenţilor mei, Otto Anderco şi Vasile Tătar: "Pregătiţi-vă că ne întoarcem pentru finală!" Am simţit eu asta.
Anderco, cum vorbea el mai prost româneşte, mi-a replicat: "Rainea, tu nebun este!", iar eu i-am răspuns: "Dacă am dreptate, dai tu la mine şampanie!" Comisia de arbitri UEFA s-a reunit şi doi dintre membri m-au votat pe mine, iar doi, un german din RDG şi un austriac, pe arbitrul austriac Erich Linemayer. Atunci, preşedintele UEFA, italianul Artemio Franchi, care era şi şeful comisiei de arbitri, a avut cuvântul decisiv.
Dar cum aţi putut reveni aşa repede?
Preşedintele FRF de atunci, Nicolae Irimie, a garantat că statul român nu ne va face greutăţi. A obţinut aprobările de la Securitate. Aşa că pe 21 iunie am fost înapoi la Roma.
Care era baremul atunci?
Nu am luat la acea finală decât diurna de 250 de franci elveţieni pe trei zile. Atât. Nici mingea sau vreun tricou nu ne-au dat. Din bani