Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oţelul se distanţează lider în Liga I după victoria de ieri de la Mediaş

Publicat in Adevarul, duminică 24 octombrie 2010 ·

Liderul la zi în Liga I şi-a consolidat poziţia printr-o nouă victorie, a cincea consecutivă, păstrând distanţa de patru puncte faţă de echipa clasată pe locul secund, FC Timişoara.

CITEŞTE ŞI:

Oțelul învinge prin dubla lui Paraschiv la Mediaș și rămâne lider în liga 1

Peste 6.000 de bilete puse astăzi în vânzare pentru partida Gaz Metan – Oţelul Galaţi

Trupa lui „Munti" pare de neoprit. După ce a bătut Steaua şi Dinamo, trecând lejer şi de Bistriţa acasă, Oţelul a învins şi la Mediaş, un teren pe care se câştigă foarte greu.

După o primă repriză în care cele două echipe şi-au împărţit ocaziile, iar cea mai importantă fază s-a petrecut în minutul 23, când arbitrul Haţegan n-a dat penalty la un henţ al medieşanului Florin Lazăr, gălăţenii au făcut diferenţa în repriza a doua.

Veteranul Gabi Paraschiv şi-a amintit că până de curând lupta pentru titlul de golgheter în Liga I şi a punctat în două rânduri (73,87), ce-i drept, primul gol fiind precedat de o posibilă poziţie de ofsaid la pasatorul Antal.

„Dacă ne uităm pe clasament, ăsta a fost derby-ul etapei. Am meritat victoria, iar poziţia pe care suntem ne obligă să câştigăm şi partida cu CFR Cluj. Nu visez la Liga Campionilor, mi-e teamă să nu cad din pat", a comentat preşedintele echipei de la malul Dunării, Marius Stan.

Gaz Metan Mediaş: Pleşca - Markovici, Khubutia, Fl. Lazăr, Trtovac - Pârvulescu (Del Campo 69), Hoban, Eric de Oliveira, Kubala (Dudiţă 76), Munteanu - Silvăşan (Liţu 58). Antrenor: Cristian Pustai

0-2

Gaz Metan Mediaş: Pleşca - Markovici, Khubutia, Fl. Lazăr, Trtovac - Pârvulescu (Del Campo 69), Hoban, Eric de Oliveira, Kubala (Dudiţă 76), Munteanu - Silvăşan (Liţu 58). Antrenor: Cristian Pustai

Oţelul Galaţi: Grahovac - Râpă, Perendija, Costin, S. Ilie - Antal (Cojoc 85), Giurgiu, Paraschiv, Neagu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca primar, în continuare, la Sectorul 5

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca primar, în continuare, la Sectorul 5, el precizând că nu va negocia cu acesta pentru retragerea din cursa electorală. Marcel Ciolacu

Sebastian Burduja critică lipsa de investiţii în reţeaua de termoficare a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
„Avarie majoră la reţeaua de termoficare a Bucureştiului. E normal ca într-o mare capitală Europeană, în 2024, să fie zeci de mii de oameni fără căldură şi apă caldă? Nu. De ce se întâmplă asta? Pentru că investiţiile au fost prea puţine şi prea len

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Atenţionare de călătorie transmisă de MAE - Posibile perturbări ale traficului aerian din Franţa

News.ro acum 18 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Fraţa că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian, SNCTA, susţinut de sindicatul controlorilor aerieni (USAC

Premierul Ciolacu, către liderii PSD: „Oamenii politici, printre care mă număr şi eu, au învrăjbit prea mult românii”

HotNews acum o ora
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că mulți dintre oamenii politici, printre care s-a inclus și el, au contribuit la învrăjbirea românilor. Ciolacu a făcut această afirmație la lansarea candidaturii primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, p

Descoperire șocantă în curtea unui spital din Vaslui. Schelete umane găsite în urma unor săpături

Adevarul acum o ora
Mai multe schelete umane au fost descoperite cu ocazia unor săpături efectuate pentru realizarea unor lucrări de excavare în curtea Spitalului nr. 2 Vaslui. Sunt luate în calcul mai multe variante.

Peste 400 de ciclişti se pregătesc pentru primul Campionat European de Mountain Bike din România

Mediafax acum o ora
România va găzdui în perioada 8-12 mai, pentru prima dată, Campionatul European de Mountain Bike. Evenimentul se bucură de participarea a peste 400 de ciclişti din peste 17 ţări europene. Competiţia se va desfăşura la Cheile Grădiştei, în judeţul Br

Gabriela Firea: Sunt rechini buni şi rechini răi în imobiliare, în Bucureşti, ştim cu toţii şi cine a obţinut în aceşti patru ani autorizaţii. S-a blocat pentru toată lumea, dar nu şi pentru prieteni, rechinii buni şi amabili, care s-au activat

News.ro acum 18 minute
Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, a declarat miercuri, că s-a spus şi despre ea, dar şi despre Robeet Negoiţă şi Daniel Băluţă că s-au dat de partea rechinilor imobiliari. Ea a afirmat că ”sunt rechini buni şi rechini răi în imob

Căprioară găsită pe Faleza Dunării din Galați. Speriată, a fost capturată și dusă la un medic veterinar VIDEO

Adevarul acum o ora
O căprioară care alerga speriată pe spaţiul verde de pe Faleza Superioară a Dunării a fost observată de trecători. Oamenii au sunat reprezentanții AJVPS, iar căprioara a fost prinsă și va fi dusă într-o pădure din apropiere de Galați.

Companiile PPC din România îşi dezvăluie noua identitate de brand

Crai Nou acum o ora
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în faţa comunităţii, angajamentul de a crea valoare pentru toţi, de a fi o o

Vremea

București
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/17°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

14°
mie.

7°/14°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°