Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia, încă un pas spre dictatură

Publicat in Adevarul, miercuri 6 iunie 2012 ·

Parlamentul rus a aprobat, ieri, o lege controversată care îngrădeşte drastic dreptul cetăţenilor la acţiuni de protest.

Consiliul Federaţiei (Camera superioară a Parlamentului rus) a aprobat miercuri, la câteva ore după Duma de Stat (Camera inferioară), o lege controversată, care prevede amenzi considerabile pentru participanţii şi organizatorii mitingurilor neautorizate sau în caz de tulburare a liniştii publice în cadrul manifestaţiilor autorizate. Camera superioară a aprobat această lege cu 132 de voturi pentru, unul împotrivă şi o abţinere.

Potrivit agenţiilor de presă ruse, textul prevede amenzi de până la 300.000 de ruble (7.300 de euro) pentru persoanele fizice, până la 600.000 de ruble (14.500 de euro) pentru responsabilii oficiali şi până la un milion de ruble (peste 25.000 de euro) pentru persoanele juridice. Asta în timp ce salariul minim în Rusia este de aproximativ 110 euro pe lună, iar cel mediu de aproximativ 400 de euro.

Putin are ultimul cuvânt

Legea adoptată de Parlamentul Rusiei mai trebuie promulgată acum de preşedintele Vladimir Putin. Preşedintele Consiliului consultativ pentru drepturile omului de pe lângă şeful statului rus, Mihail Fedotov, îi scrisese miercuri dimineaţă o scrisoare preşedintei Consiliului Federaţiei, Valentina Matvienko, cerându-i să respingă proiectul.

Potrivit acestuia, Consiliul pentru drepturile omului îi va cere direct preşedintelui rus, Vladimir Putin, să nu promulge această lege. Purtătorul de cuvânt al liderului de la Kremlin, Dmitri Peskov, a declarat că preşedintele va refuza să semneze legea „în cazul în care contravine practicilor europene".

„Putin pleacă de la faptul că, la fel ca în alte ţări din Europa, legea nu trebuie să îngrădească democraţia, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, însă, totodată, să ţină cont şi să garanteze interesele întregii societăţi", a menţion

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Popescu Piedone şi-a depus vineri candidatura pentru Primăria Capitalei: Voi câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei cu 42%, ca reprezentant al PUSL - FOTO

News.ro acum 22 minute
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, şi-a depus vineri candidatura pentru Primăria Capitalei, el venind cu un tricou pe care era scris ”Je suis Pepa Pig!” şi ”Şi eu sunt Interlop”. Primarul a precizat că va câştiga alegerile cu 42%. El a

Accidentul de la 2 Mai - Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu a fost respinsă, iar decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, iar decizia instanţei este definitivă.

Ciolacu măreşte presiunea pe Cîrstoiu: Trebuie să explice toate aspectele, astfel nu putem merge mai departe

Mediafax acum 33 minute
Întrebat vineri dacă îi va cere lui Cătălin Cîrstoiu să se retragă, Marcel Ciolacu a spus: „Eu nu cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă politică, spun eu, mai mare decât domnul doctor Cîrstoiu, eu am făcut o recomandare

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 2 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum 33 minute
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai

Adevarul acum 2 ore
Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanţa va fi inaugurat pe data de 15 mai, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum 2 ore
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 3 ore
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 5 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Presa internațională: Israelul a atacat pentru a demonstra că are capacitatea ofensivă de a ajunge în centrul Iranului

Wall-Street.ro acum 25 minute
Atacul aerian pe care Israel l-a lansat vineri împotriva Iranului a avut scopul de a demonstra Teheranului că israelienii au capacitatea de a ajunge în centrul ţării persane cu armele lor, a informat vineri The Washington Post, citat de EFE. Ziarul

Vremea

București
acum

13°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°