Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Top 100 al WC-urilor”

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 20 mai 2009 ·

România are nevoie de câteva mii de toalete publice amplasate pe traseele turistice, avertizează reprezentanţii agenţiilor de turism. Sursa: Libertatea

Ei vor chiar să facă un „top 100 al toaletelor” sau mai exact al zonelor în care acestea lipsesc cu desăvârşire sau se află într-o stare jalnică.

În această situaţie sunt mănăstirile din Bucovina, cetăţile medievale din Transilvania, muzeele, litoralul şi chiar Bucureştiul, unde turiştii, dintr-un autocar, de exemplu, întâmpină mari probleme în a găsi o toaletă. „O agenţie de turism românească a adus de 1 Mai patru autocare cu turişti americani care au vizitat Capitala. Au ajuns la Palatul Parlamentului, dar în ziua respectivă femeile de serviciu erau libere, iar toaletele erau sigilate. Reprezentanţii agenţiei de turism au ales să ducă turiştii americani la toaleta Hotelului Marriott, dar după două autocare s-au sesizat bodyguarzii hotelului”, a povestit Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Ea a estimat că în România e nevoie de câteva mii de toalete, care ar trebui amplasate pe traseele turistice, şi crede că în circa cinci luni această problemă va fi rezolvată. Unii agenţi s-au plâns de faptul că au fost nevoiţi să închirieze toalete publice şi să le amplaseze pe traseele pe care mergeau turiştii străini.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horia Constantinescu a anunțat că pleacă de la șefia ANPC. Care e motivul deciziei

Wall-Street.ro acum 2 ore
Horia Constantinescu, cel care conduce Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor din 2022, că demisionează din această poziție pentru a se putea concentra pe campania electorală. El a fost anunțat de PSD ca și candidat din partea partidu

Putin: Ideea că Rusia ar ataca state NATO precum Polonia este o „prostie”

G4Media acum 50 minute
Vladimir Putin a afirmat că acuzațiile potrivit cărora Rusia ar putea efectua atacuri asupra unor state NATO sunt un „un nonsens complet”, potrivit Sky News. Într-un discurs ținut aseară în fața piloților forțelor aeriene ruse, el a declarat că țara

Antibiotice Iaşi a pus în funcţiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura peste 26% din necesarul de energie electrică

News.ro acum o ora
Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi, deţinut de Ministerul Sănătăţii, a anunţat că a pus în funcţiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura 26,4% din necesarul de energie electrică a companiei. Noua facilitate va prod

Ucraina susţine că a distrus 26 de drone ruseşti în noaptea de miercuri spre joi

Mediafax acum o ora
Dronele de fabricaţie iraniană au fost distruse deasupra unor părţi din estul, sudul şi sud-estul Ucrainei, a adăugat forţa aeriană, citată de Reuters. Guvernatorul regiunii Zaporojie a spus, pe Telegram, că două femei au fost rănite când resturile

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

O masă de aer cu praf saharian traversează România

BusinessMagazin acum o ora
O masă cu particule de aer cu praf saharian traversează joi România, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie.

România deschide porțile țării cu vize SCHENGEN pentru cetățenii RUȘI. De când se aplică măsura?

Gandul acum o ora
După doi ani sângeroși de război în Ucraina, țara lipită de România, cetățenii ruși, care au decis într-o proporție covărșitoare ca dictatorul Vladimir Putin care să fie în continuare președinte, au parte de un anunț neașteptat. România va începe să

Grecia a înregistrat cea mai fierbinte lună martie din ultimii douăzeci de ani

G4Media acum 50 minute
Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din cel puțin ultimii douăzeci de ani au fost înregistrate miercuri în majoritatea regiunilor din Grecia, scrie Protothema, citată de Rador. La Atena, în suburbia Gazi, termometrul a depășit recordul

Cresc temperaturile. Când vom avea 24 de grade Celsius în Capitală

Ziare.com acum 43 minute
Vremea tinde să devină tot mai frumoasă în următoarele zile, în special în zona de sud a țării. Vom scăpa de nori, iar soarele va străluci ridicând temperaturile. Meteorologii au emis o prognoză specială pentru Capitală. Astfel, de joi, 28 martie, v

Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale, potrivit unui studiu francez

News.ro acum 3 ore
Milioane de femei din întreaga lume care utilizează anumite medicamente hormonale pentru contracepţie şi pentru a gestiona afecţiuni precum endometrioza pot prezenta un risc crescut de tumori cerebrale rare, de obicei benigne, susţin cercetătorii. P

Vremea

București
acum

15°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

13°
joi

7°/19°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

15°
joi

8°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale