După 5 secole de ascensiune fulminantă şi control asupra tuturor marilor decizii ale lumii, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord îşi continuă dezintegrarea începută acum 70 de ani, fără a putea accepta lecţia cruntă, dar atât de des întâlnită, a istoriei. Incapabili să accepte că ceea ce trăiesc astăzi este doar o simplă şi naturală regulă a vieţii, nostalgicii Imperiului în care soarele nu apunea ameninţă să distrugă un concept din care au ales să facă parte voluntar şi nestingheriţi. Politicienii britanici, deopotrivă conservatori sau laburişti, otrăvesc de ceva vreme opinia publică din Regat cu o propagandă agresivă împotriva Uniunii Europene şi a statelor membre de pe continent – România beneficiază de o campanie calomnioasă şi josnică încă de la începutul anului, din partea Marii Britanii. Eroziunea statului insular a început odată cu pierderea rând pe rând a coloniilor sale aducătoare de bogăţii, prestigiu şi multă influenţă geopolitică. Urmate de revoltele interioare dintre catolici şi protestanţi, irlandezi şi englezi, rivalităţile milenare ale scoţienilor, iar mai apoi pierderea controlului asupra generaţiei punk ’77 şi valurile de imigranţi din colonii, au marcat inevitabil structura şi funcţionarea statului numit Regatul Unit. Puţină unitate îi mai leagă astăzi pe britanici, care riscă să îşi piardă o parte din teritoriu în numai un an, prin referendumul independenţei Scoţiei, al cărui rezultat -probabil pozitiv- este rodul unei frustrări religioase care a început de la Henric al VIII-lea. Marea Britanie nu a atins punctul cel mai de jos, însă nu este departe de acel moment, iar ieşirea din UE, sugertată ca o soluţie salvatoare de o clasă politică temătoare de propriile neputinţe, va produce un cutremur cu consecinţe nebănuite pentru insulari, dar şi pentru Europa Unită. Politicienii de tipul Nigel Farage, trimişi la Bruxelles pe banii