Guvernul vrea să cheltuiască mai mulţi bani decât s-a angajat faţă de Fondul Monetar Internaţional şi de Comisia Europeană. Sursa: Octavian Cocoloş
Autorităţile române vor solicita în această lună, în cadrul întâlnirii cu oficialii Comisiei Europene (CE) şi cei ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), să accepte majorarea deficitului bugetar.
Pentru acest an, guvernul şi-a luat angajamentul faţă de cele două instituţii că ne vom încadra într-un deficit de 4,6% din Produsul Intern Brut (PIB), adică de 24,36 miliarde lei. Fondul a stabilit criterii de performanţă privind deficitul bugetar pentru primele două evaluări, din iunie şi septembrie, respectiv un nivel de 14,5 miliarde lei la jumătatea anului (2,73% din PIB) şi de 18,6 miliarde lei (3,5% din PIB) la finele primelor nouă luni.
Premierul Emil Boc a anunţat încă de joi că membrii guvernului vor analiza în perioada următoare execuţia bugetară pe primele şase luni şi că intenţionează să ceară FMI să fie de acord să depăşim deficitul stabilit. Boc şi-a reluat ieri afirmaţia, după o vizită pe şantierul Autostrăzii Transilvania.
Mai mulţi bani în investiţii
Boc spune că depăşirea deficitului constă în cheltuirea unor sume mai mari la proiectele de infrastructură.
„Trebuie să avem mai mult curaj în abordarea deficitului pe infrastructură. Orice leu cheltuit în infrastructură se întoarce cu beneficii înzecite. Deficitul care merge pe infrastructură este unul care se întoarce cu beneficii pentru România”, a spus şeful guvernului. El a precizat că le va cere reprezentanţilor FMI să accepte ca sumele bugetate pentru investiţii în trimestrul IV să fie cheltuite în perioada iulie-septembrie.
„Rămânem fermi că nu luăm bani de la infrastructură şi îi ducem la mobilier, bonusuri şi plasme. Dacă nu punem osul când este momentul, în lunile