Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conturi reglate islamic: băncile care împart profitul cu clienţii şi nu cer dobândă

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 1 ianuarie 2012 ·

În timp ce euro şi sistemul financiar occidental sunt afectate de criză, băncile islamice prosperă. Sursa: Carmen GavrilăSursa: Carmen GavrilăSursa: Carmen Gavrilă

1 /.

Sistemul de împrumut corect din punct de vedere religios a fost pus la punct la relativ scurt timp de la naşterea islamului (iniţial comunităţile evreieşti se bucurau de protecţie în spaţiul musulman tocmai pentru că numai aşa puteau musulmanii să facă rost de bani prin împrumut).

În ultimii ani, băncile islamice s-au dezvoltat uimitor şi au rămas la adăpost de criza care continuă să hărţuiască sistemul financiar de tip occidental. Acum, primăvara arabă dă un nou suflu sistemului financiar islamic, având în vedere că în multe state animate de valul revoluţionar se afirmă tot mai des ideea de a găsi o cale proprie spre dezvoltare, pe coordonate - cel puţin declarativ - atât democratice, cât şi islamice. Iar băncile islamice fac parte din această revoluţie, inclusiv identitară.

Reguli financiare coranice

Administrarea banilor în general, dincolo de tot felul de detalii de funcţionare pe baze teologice, se face pe două mari coordonate: în islam este strict interzisă camăta, profitul nemuncit iar donaţiile şi actele caritabile nu sunt doar recomandate, ci obligatorii (2 procente din venit trebuie date de pomană).

Aşadar şi băncile islamice au fost create pe aceste coordonate, având la bază regula de fier că toţi cei care administrează banii altora nu trebuie să facă profit din asta doar în interes propriu. Conceptul se numeşte „mudarabh” şi înseamnă împărţirea egală a profiturilor şi pierderilor.

O altă condiţie care marchează profund sistemul bancar islamic este prezenţa lichidităţilor în exces, o obligaţie care a protejat băncile islamice de criza din sistemul financiar european de exemplu, în care lipsa de lichidităţi face ravagii. Cum legea islamică şi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum o ora
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai

Adevarul acum 41 minute
Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanţa va fi inaugurat pe data de 15 mai, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 2 ore
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum o ora
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 4 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Sorin Grindeanu: Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele Arabe Unite pentru Portul Constanţa

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports) este că ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele

Premierul Marcel Ciolacu: Ne dorim să continuăm actualele parteneriate pe care le avem cu companiile din Emiratele Arabe Unite, prin care Portul Constanţa deja îşi consolidează capacitatea strategică şi logistică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, vineri, că Guvernul îşi doreşte să continue actualele parteneriatele pe care deja le are cu companiile din Emiratele Arabe Unite, prin care Portul Constanţa deja îşi consolidează capacitatea strategică şi logisti

Ucraina îl DECOREAZĂ pe Alain Delon pentru sprijinul acordat țării încă de la începutul războiului

Gandul acum o ora
Ucraina îl va decora pe Alain Delon cu Ordinul de Merit pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat ţării încă de la începutul răboiului cu Rusia, a anunţat ambasadorul ucrainean în Franţa, Vadim Omelcenko, la postul TV5, informează AFP. ”Încă din p

Bărbat căutat de autorităţile din Germania pentru furturi şi infracţiuni la regimul drogurilor, prins de poliţiştii din Ilfov

News.ro acum 42 minute
Un bărbat căutat de autorităţile din Germania pentru furturi şi infracţiuni la regimul drogurilor a fost prins de poliţiştii din Ilfov.

Un avion rusesc a fost doborât de armata ucraineană

Ziua Constanta acum 2 ore
Un avion militar rus care se întorcea dintr-o misiune de luptă, s-a prăbușit, vineri, în regiunea Stavropol din sudul Rusiei. Surse din Forţele de Apărare ale Ucrainei au declarat că bombardierul rus Tu-22MZ a fost doborât ca urmare a unei operațiun

Vremea

București
acum

12°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°