Nici o categorie profesională nu duce lipsă de uscături. Poliţiştii nu fac excepţie de la această regulă. În privinţa lor există însă, la nivelul percepţiei publice, mai mult decât la toţi ceilalţi, tentaţia generalizării. Poliţistul e, în ochii omului de pe stradă, fie corupt, fie prost, fie neam prost, fie depăşit de evenimente. Că există astfel de poliţişti, nu încape nici o îndoială, aşa cum există şi medici, şi preoţi, ba chiar şi ziarişti cărora li se potrivesc toate aceste calificative. Să ne înţelegem, asta nu este o scuză pentru poliţişti. Trebuie spus însă că numărul poliţiştilor care îşi fac în mod corect meseria este mai mare decât al celorlalţi, ceea ce iarăşi nu este o scuză pentru existenţa celor amintiţi mai sus. Numai că despre poliţiştii care îşi văd de treabă se vorbeşte mai puţin la televizor. "Vedete" sunt, îndeobşte, uscăturile. Poliţiştii buni trag în jos audienţa jurnalelor tv. De aia nici nu se grăbesc să apară la ştiri. De altfel, nu prea au când, sunt cam ocupaţi cu munca pentru care sunt plătiţi. E un fel de a spune plătiţi. După cum un fel de a spune sunt şi unele dintre drepturile ce le sunt acordate prin lege. De exemplu, cel de a beneficia de medicamente gratuite. Ei şi membrii familiilor lor. Pe hârtie, da, beneficiază, în realitate, ioc! Şi exemplele ar putea continua.
Mai grav însă decât faptul că sunt prost plătiţi, nu atât de prost ca alţii, ce-i drept, e modul în care au ajuns să-şi exercite profesia. Poliţistul, nu fiindcă ar fi Gheorghe Dracu', căci nu este, trebuie, ne place sau nu, să se bucure de respect când se află în exerciţiul funcţiunii. Bine ar fi să se bucure tot timpul. Dar cui i se întâmplă asta într-o ţărişoară atât de zbuciumată ca a noastră?! Poliţistul nu se reprezintă pe sine atunci când acţionează. El reprezintă Statul. Despre autoritatea acestuia e vorba atunci când ne referim la autoritatea poli