Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Între credinţă şi ipocrizie

Publicat in Adevarul, vineri 4 octombrie 2013 ·

Credinţa omului nu este măsurabilă şi nici nu ar avea cum să fie. Dar relaţia omului cu preotul ar trebui să fie una de încredere deplină, fără ipocrizie. Din păcate, nu este întotdeauna aşa.

La sfîrşitul lunii august, Guvernul Ponta a adoptat o Hotărîre de guvern prin care a aprobat "lista serviciilor publice esenţiale fără de care unităţile administrativ teritoriale, aflate în situaţie de criză financiară sau insolvenţă, nu pot funcţiona." În lista acestor servicii, pe lîngă impozite şi taxe locale, evidenţa persoanelor, învăţămînt, sănătate, cultură, se află şi religia. Altfel spus, primăriile au în competenţa lor şi asigurarea serviciului religios, întrucît acesta este un "serviciu public esenţial". Cred că guvernanţii s-au gîndit în primul rînd la construirea de biserici, acolo unde nu există sau sînt insuficiente raportate la populaţie.

Conform ultimelor sondaje de opinie, s-ar părea că sîntem unul dintre cele mai credincioase popoare din Europa: 96% dintre români cred în Dumnezeu, cei mai mulţi fiind creştin-ortodocşi, însă doar unul din cinci români merge în fiecare duminică la biserică. Încrederea în Biserică este însă mult mai mică, sub 70%, iar în preoţi românii cred mult mai puţini decît în Biserică.

Presa a prezentat destule cazuri de preoţi condamnaţi sau cercetaţi penal pentru implicarea acestora în accidente rutiere aflaţi la volan sub influenţa alcoolului, pentru trafic de influenţă, trafic de ţigări sau etnobotanice.

Un exemplu recent este acela al preotului Penitenciarului Bacău, care a fost reţinut de procurori pentru că vindea deţinuţilor veniţi la spovedanie telefoane mobile şi introducea în penitenciar bidoane de vin "de împărtăşanie".

Desigur că astfel de cazuri în care slujitori ai Bisericii se ocupă mai mult de cele lumeşti decît de cele ale sufletului şi spiritului au fost şi sînt intens mediatizate, inducînd a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum o ora
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum o ora
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Ministrul Sănătății: Anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală

Wall-Street.ro acum 57 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru. Întrebat dacă are în vedere un proiect care presupune compensarea anticonc

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum o ora
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 2 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 3 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 4 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Rafila: În România, circa 20% din totalul cheltuielilor din sănătate sunt suportate de pacienţi

Mediafax acum 2 ore
„Ieri (miercuri - n.r.) am venit de la reuniunea miniştrilor Sănătăţii de la Bruxelles. Unul dintre principalele elemente de discuţie este contribuţia pacienţilor, contribuţia personală a pacienţilor pentru servicii medicale şi medicamente. În Român

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe

News.ro acum 2 ore
Specialiştii INGHA anunţă, joi, cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe, până vineri la ora 10.00. ”Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană ȋnaltă şi propagării, hidrologii I.N.H.G.A.

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

11°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°