Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Irina Begu a urcat pe locul 46, fiind cea mai bine clasată româncă din topul WTA

Publicat in Adevarul, luni 25 iulie 2011 ·

Irina Begu, autoarea unui parcurs fenomenal în acest an, când a cucerit două titluri ITF 100.000 la Cali şi Bucureşti şi a jucat trei finale, două WTA, a devenit cea mai bine clasată jucătoare din România în clasamentul mondial. Ea a urcat 10 poziţii şi ocupă acum locul 46 în lume, evident, cea mai bună poziţie din carieră!

Irina e urmată de cea care a dus trena tenisului românesc în ultimii doi ani, Alexandra Dulgheru. Aceasta a căzut două locuri, până pe 49.

Simona Halep, semifinalistă la Bucureşti şi singura româncă prezentă în această săptămână la turneele din State - va juca la Stanford împotriva germancei Sabine Lisicki - a urcat şase locuri, până pe 55.

Monica Niculescu - eliminată în turul secund la Baku - a căzut patru poziţii, până pe 58. Prezenţele româneşti în Top 100 se încheie cu Sorana Cîrstea, căreia calificarea în sferturile BCR Open i-a adus un salt de 6 poziţii, până pe 74.

În Top 200 sunt prezente alte patru românce. Edina Gallovits Hall a căzut un loc, până pe 111, Alexandra Cadanţu - sfertfinalistă la Bucureşti - a urcat un loc, până pe 151, Mădălina Gojnea (eliminată în optimi la BCR Open) a progresat două poziţii, până pe 159, iar Elena Bogdan, eliminată în manşa inaugurală la Bucureşti, a căzut 13 locuri, până pe locul 164.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum 2 ore
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 2 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum 2 ore
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

Trafic blocat pe Autostrada Soarelui. Un bărbat amenință că SE ARUNCĂ de pe un pod. Imagini de la locul incidentului

Gandul acum o ora
Traficul rutier este blocat, joi, pe Autostrada Soarelui, sensul Constanța-București, în județul Călărași, după ce un bărbat amenință că se aruncă de pe un pod. Un bărbat amenință că se aruncă în gol de pe un pod, chiar pe drumul ce leagă capitala d

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 19 minute
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Toți membrii PMP Sector 5 și-au dat demisia și s-au înscris în filiala PUSL condusă de Vlad Popescu Piedone

Gandul acum 50 minute
Președintele Partidului Mișcarea Populară Sector 5, Mihaela Gorneanu și-a depus joi demisia din partid și a semnat adeziunea la Partidul Umanist Social Liberal Sector 5, filială condusă de Vlad Popescu Piedone. Totodată, toți ceilalți membri din PMP

Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie

News.ro acum o ora
Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie, după ce Guvernul a aprobat, joi, un act normativ în acest sens. Potrivit Ministerului Finanţelor, Executivul a aprobat actul normativ promovat de minister şi elaborat de A

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 5 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

Vremea

București
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

18°
joi

7°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

8°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

18°
joi

10°/18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale