Finalul sângeros al crizei ostaticilor din Algeria a adus în atenţie provocările mai mari cu care Statele Unite ale Americii şi aliaţii săi se confruntă în lupta cu teroriştii care s-au refugiat până în nordul Africii. Statele Unite şi Franţa sunt în tratative cu Algeria de luni bune, în speranţa că îi vor câştiga sprijinul într-un efort internaţional de evacuare a militanţilor islamişti din nordul statului Mali.
Grupările teroriste au un mediu propice pentru a-şi desfăşura activităţile: regiunea slab apărată este bogată în petrol, gaze şi uraniu, care reprezintă şi atracţia occidentalilor.
De asemenea, Statele Unite şi Marea Britanie au decis să nu trimită trupe în Mali, astfel că naţiunile occidentale trebuie să se bazeze pe forţele locale, care nu sunt întotdeauna deschise pentru a primi sfaturi, scrie „The New York Times“.
Rudolph Atallah, un fost oficial al Pentagonului care se ocupa cu contraterorismul, a remarcat faptul că un grup terorist din regiune, Al Qaeda în Maghrebul islamic, a început încet să se extindă dincolo de frontiere. „Pentru a le distruge reţeaua, Statele Unite şi aliaţii săi, africani şi europeni, vor avea nevoie de o strategie regională bine gândită“, a spus el.
Operaţiune sângeroasă necontestată
Realităţile politice dure de operare în Africa au fost evidente în timpul crizei ostaticilor din Algeria. Franţa şi Statele Unite ale Americii şi-au dat seama că ajutorul Algeriei va fi necesar în campania împotriva militanţilor din Mali. Astfel, cele două ţări occidentale nu s-au plâns de faptul că algerienii au organizat operaţiunea de salvare a ostaticilor fără să se consulte cu cineva, şi nici nu le-au contestat tactica pe care au folosit-o.
„Algeria are o abordare care, aşa cum o văd eu, este cea mai adecvată, deoarece acolo nu există loc de negocieri“, a declarat sâmbătă preşedintele Franţei, Francois