Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teatru şi cărţi la Sibiu

Publicat in Adevarul, duminică 9 iunie 2013 ·

În aprilie, atunci când am fost la Sibiu pentru a vedea cea de-a doua versiune a spectacolului cu Maestrul şi Margareta, nu am rezistat tentaţiei şi am folosit puţinul timp pe care îl aveam la dispoziţie până la începerea spectacolului pentru o scurtă şi rapidă plimbare pe bulevardul principal al oraşului.

Nu am ratat nici ocazia unei scurte vizite la librăria Emil Cioran, una dintre primele, dacă nu cumva chiar prima din ceea ce avea să devină lanţul librăriilor Humanitas. O librărie despre care a scris cu plăcere, cu bucurie dar şi cu emoţie rânduri de apreciere în Jurnalul său Monica Lovinescu. Sâmbăta prietenoasă, călduroasă de primăvară, îi scosese la numeroasele terase de pe bulevard pe sibieni. Ajuns la Teatru, i-am spus lui Adrian Tibu, neobositul coordonator al Serviciului de PR şi colaborator de nădejde al directorului general Constantin Chiriac, că parcă-parcă am simţit atmosfera de festival.

Mă aflu acum, de câteva zile, în oraşul care de douăzeci de ani încoace găzduieşte o importantă, o impresionantă manifestare de cultură teatrală şi nu numai, de cultură a spectacolului şi nu numai, manifestare ce se ascunde în spatele a câteva iniţiale- FITS. Pentru moment vremea nu este din calea afară de prietenoasă, întrerupe pe neaşteptate defilările fanfarelor, ale carelor alegorice, ale oamenilor pe picioroange, pune la mare încercare imobilitatea statuilor vivante, pune în pericol integritatea mai tuturor spectacolelor stradale. Pe Smiley, care a susţinut un concert de foarte bună calitate, ploaia nu l-a întrerupt. Şi nu a întrerupt nici concertul Şuie Paparude. Chestiune de noroc, chestiune de simpatie?

Foto Paul Baila

De la fereastra camerei mele din hotelul Împăratul Romanilor îi zăresc pe trecătorii purtând ecusoane de identificare pe care scrie fie oaspete, fie participant şi care au pus stăpânire pe superbul burg transilvan,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NASA: China maschează prezenţa militară în spaţiu cu programe civile

Mediafax acum 55 minute
China a fost "foarte, foarte secretoasă" cu privire la progresele sale în domeniul spaţial, a declarat în faţa parlamentarilor de la Capitol Hill Bill Nelson. "Credem că o mare parte din aşa-zisul lor program spaţial civil este un program militar. Ş

Angajaţii de la Registrul Comerţului intră joi în grevă japoneză

Mediafax acum 2 ore
Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului intră joi în grevă japoneză, la nivel naţional. Sindicaliştii cer majorarea salariilor cu 15%, pentru că ONRC este „instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justi

Termen nou în dosarul lui Vlad Pascu Tătăl Robertei, prezent la Judecătoria Mangalia- „Să le fie rușine!” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 42 minute
Termen nou în dosarul lui Vlad Pascu, azi, 18 aprilie 2025. Fondul dosarului tragediei de la 2 Mai se află la Judecătoria Mangalia, noul termen fiind stabilit pentru data de 18 aprilie 2024, ora 10.00, „pentru a se introduce în cauză şi a se cita F

Barcelona a șters o linie de autobuz din Google și Apple Maps pentru că era folosită frecvent de turiști spre nemulțumirea localnicilor

HotNews acum o ora
Traseul autobuzului 116 din Barcelona, folosit frecvent de turişti pentru a ajunge la Park Güell, a dispărut din aplicaţii precum Google Maps şi Apple Maps, relatează news.ro. Strada din BarcelonaFoto: f8 images / Alamy / Profimedia Images Decizia a

Trei ucraineni, DISPĂRUȚI în munții din Maramureș/„Sunt în hipotermie”

Gandul acum o ora
Trei cetățeni ucraineni, de 27, 45 și 46 de ani, sunt căutați de salvatorii montani din Maramereș în zona vârfului Șerban. Doi dintre ei sunt în hipotermie și nu mai pot continua drumul. A nins în munții din Maramureș În zonă este zăpadă, iar config

Poliţist de la Secţia 4 Ploieşti, acuzat de viol. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Prahova anunţă că a deschis o anchetă internă şi că fapta reclamată face obiectul unui dosar penal

News.ro acum 56 minute
O femeie care a depus o plângere pentru înşelăciune la secţia 4 de poliţie Ploieşti susţine că a fost chemată acasă la poliţistul de caz, violată şi supusă la perversiuni sexuale de către acesta. Într-o declaraţie dată presei locale, femeia mai spun

Ford recheamă 456.565 de SUV-uri şi camionete compacte din Statele Unite. Motivul e pierderea puterii de transmisie din cauza bateriei

News.ro acum 2 ore
Ford recheamă 456.565 de SUV-uri şi camionete compacte din Statele Unite din cauza pierderii puterii de transmisie provocată de o problemă la baterie, a anunţat miercuri Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), tran

Șeful diplomaţiei UE avertizează că atacul Iranului asupra Israelului nu trebuie să distragă atenţia de la situaţia umanitară din Gaza

Ziare.com acum o ora
Șeful diplomaţiei UE, Josep Borrell a avertizat miercuri, 17 aprilie, că atacul de sâmbătă al Iranului asupra Israelului nu trebuie să distragă atenţia de la situaţia umanitară din Gaza, transmite DPA. Josep Borrell mai condamnă violenţa coloniştilo

Martin Scorsese pregăteşte un film biografic despre Frank Sinatra cu Leonardo DiCaprio

News.ro acum 2 ore
Regizorul Martin Scorsese în vârstă de 81 de ani, care anul trecut a lansat "Killers of the Flower Moon" şi pregăteşte un film despre Iisus, lucrează în prezent la un film biografic despre Frank Sinatra, relatează Variety. Scorsese, care a lucrat la

UE impune sancțiuni producătorilor de drone și rachete din Iran după atacul asupra Israelului

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite joi AFP. "Am decis să impunem sancţiuni împotriva Ira

Vremea

București
acum

joi

8°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/15°
Constanta
acum

joi

8°/15°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°