Aproximativ 200 de clujeni au protestat duminică, 24 noiembrie 2013, în centrul oraşului, împotriva începerii exploatării miniere de la Roşia Montană.
Manifestanţii s-au adunat în Piaţa Unirii din Cluj în jurul orie 17.00, au venit, ca şi dăţile trecute, cu steaguri pe care scria „Salvaţi Roşia Montană“. Ei au avut şi bannere cu mesaje precum – „Vrem dezvoltare durabilă la Roşia Montană“ şi „Iubesc Roşia Montană”.
La Cluj-Napoca, aceasta fost cea de-a 13-a săptămână în care au avut loc proteste faţă de proiectul minier de la Roşia Montană. Acum au venit în jur de 200 de oameni, iar în urmă cu 13 săptămâni, erau câteva mii de persoane.
În discursurile rostite în Piaţa Unirii, unul dintre manifestanţi, profesorul Cornel Vâlcu, a făcut un apel la cât mai mulţi clujeni ca să participe la manifestările de 1 Decembrie de la Alba Iulia sau Bucureşti şi să ducă acolo steagurile şi bannerele folosite la proteste:
„Vrem ca acest 1 Decembrie să fie unul special. Cei care nu pot ajunge la Alba Iulia sau Bucureşti să participe la manifestările de Ziua Naţională de la Cluj şi să aibă asupra lor steagurile şi bannerele de protestele faţă de proiectul de la Roşia Montană“, a spus Cornel Vâlcu.
După o oră, manifestanţii au pornit într-un marş pe traseul Bulevardul Eroilor-Prefectura Cluj-Bulevardul 21 Decembrie 1989-Piaţa Unirii.
Un singur incident a avut loc aseară, dar nu au fost violenţe: un clujean i-a întrebat pe cei din piaţă câţi bani ar fi primit ca să iasă în stradă să protesteze, dar discuţia nu a durat prea mult, jandarmii intervenind şi luându-l pe bărbat de acolo.
Mai puteţi citi:
VIDEO Violenţe la Cluj, în a zecea duminică de proteste faţă de proiectul Roşia Montană. Jandarmii au lovit mai mulţi protestatari FOTO-VIDEO Peste 5.000 de clujeni au manifestat împotriva proiectului de la Roşia Montană FOTO VIDEO Crin Antonescu