Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miniştrii Finanţelor din zona euro şi-au dat avizul final pe al doilea acord pentru Grecia

Publicat in Adevarul, marți 13 martie 2012 ·

Miniştrii de Finanţe din zona euro şi-au dat ieri seara avizul final pentru cel de-al doilea program de asistenţă financiară pentru Grecia.

„După cum s-a convenit, zona euro şi FMI vor angaja finanţare suplimentară oficială în valoare de 130 miliarde euro pentru perioada 2012-2014“, a declarat Jean-Claude Juncker, preşedintele Eurogroup.

Atena a finalizat luni programul de restructurare a datoriei către creditorii privaţi, realizată prin conversia obligaţiunilor deţinute de aceştia în titluri cu scadenţe mai lungi şi dobânzi mai mici, cu o valoare nominală cu peste 50% mai scăzută, datoria statului elen fiind astfel redusă cu mai mult de 100 miliarde euro.

Finalizarea acestei etape a permis a permis miniştrilor de Finanţe din zona euro să aprobe cel de-al doilea program de asistenţă externă a statului elen, în valoare de 130 de miliarde de euro.

Juncker a adăugat că, datorită participării în număr mare a creditorilor privaţi ai Greciei la conversia de obligaţiuni, datoria ţării ar trebui să scadă până în 2020 la 117% din PIB, faţă de ţinta oficială de 120,5% din PIB asumată anterior. În prezent, datoria de stat a Greciei este de aproximativ 160% din PIB. Noul împrumut de urgenţă în valoare de 130 de miliarde de euro, care a tras Grecia de pe marginea prăpastiei, vine în termeni duri şi condiţii clare. Atena va trebui să permită creditorilor săi internaţionali să supravegheze mai îndeaproape statul, iar reprezentanţii FMI şi UE vor avea un cuvânt mai greu de spus în reformarea ţării.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul primar Cătălin Cherecheș este în drum spre România din Germania, unde a fugit după condamnarea la închisoare

HotNews acum o ora
Fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheș - condamnat, în noiembrie, la 5 ani de închisoare și fugit în Germania - este extrădat marți, el fiind în drum spre România pentru executarea pedepsei cu închisoarea. În prima fază, el va fi dus la Penit

În județul Argeș Profesor, arestat pentru agresiune sexuală. O agresase pe minoră chiar în incinta liceului

Ziua Constanta acum 52 minute
Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală și au reținut un băr

Konstantin Koltsov, fost jucător profesionist de hochei pe gheaţă şi iubitul Arinei Sabalenka, a murit la 42 de ani

G4Media acum 2 ore
Konstantin Koltsov, fost jucător profesionist de hochei pe gheaţă din Belarus şi iubitul jucătoarei de tenis Arina Sabalenka, a murit la vârsta de 42 de ani. Decesul a survenit la Miami, conform presei internaţionale, transmite News.ro. Koltsov a ju

Profesor de la Colegiul Brătianu din Pitești, arestat preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi agresat sexual o elevă în incinta liceului

G4Media acum o ora
Un profesor de la Colegiul Brătianu din Pitești a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi agresat sexual o elevă în incinta liceului. „Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dos

Informare ANM: Ninsori şi lapoviţă în cea mai mare parte a ţării, până joi seara

Mediafax acum 2 ore
Meteorologii anunţă ninsori şi lapoviţă în cea mai mare parte a ţării, până joi seara. În Capitală vine o răcire bruscă a vremii, urmată de o uşoară creştere a temperaturilor.

Azi încep programele Rabla Clasic şi Rabla Plus

Mediafax acum 5 ore
Azi, 19 martie, încep programele Rabla Clasic şi Rabla Plus. Bugetul alocat Rabla Clasic este de 300 de milioane de lei, iar pentru Rabla Plus bugetul alocat este de 1 miliard de lei.

Emma Răducanu s-a retras de la Miami Open

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu a fost nevoită să se retragă de la Miami Open din cauza unei accidentări la spate. Campioana de la US Open 2021 urma să o înfrunte pe Wang Xiyu în primul tur. Răducanu a revenit pe teren în ianuarie, după

Scandal sexual la Velez Sarsfield. Patru jucători au fost excluși din lot și arestați. Pentru ce sunt acuzați!

Gazeta Sporturilor acum 52 minute
Poliția argentiniană a arestat patru componenți ai lotului lui , care le-a suspendat imediat contractele. Portarul , fundașul Braian , mijlocașul Jose Ignacio Florentín și atacantul Abiel Osorio sunt cercetați pentru viol în grup! Agresiunea sexuală

Percheziții la Spitalul Județean Botoșani, în dosarul privind posibile angajări pe bani: managerul, adus la birou cu mascații

HotNews acum o ora
​Procurorii Direcției Generale Anticorupție au descins, marți dimineață, la locuinţa managerului Spitalului Județean Botoșani, medicul Monica Adăscăliţei, dar şi în biroul acesteia din cadrul unităţii medicale. Perchezițiile au loc percheziţii în do

Secretarul general al ONU afirmă că riscul unul război nuclear se află la „cel mai înalt nivel” de zeci de ani. „Este de ajuns o decizie proastă”

Ziare.com acum o ora
Secretarul general al ONU afirmă că omenirea nu poate supravieţui unei continuări a Oppenheimer, filmul distins cu şapte Oscaruri care a dat viaţă realităţii dure a apocalipsei nucleare, relatează AFP. Antonio Guterres spune că este de ajuns o deciz

Vremea

București
acum

mar.

3°/8°
mie.

3°/12°
joi

5°/12°
vin.

5°/10°
Iasi
acum

mar.

1°/6°
mie.

2°/9°
joi

3°/5°
vin.

2°/8°
Constanta
acum

mar.

4°/7°
mie.

3°/10°
joi

5°/10°
vin.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-0°/6°
mie.

1°/9°
joi

2°/11°
vin.

5°/9°
Timisoara
acum

mar.

1°/8°
mie.

2°/12°
joi

4°/14°
vin.

6°/14°

Editoriale