Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Joacă pe burta goală! Se bat pentru un loc de EL, dar nu au luat nicio primă în acest sezon

Publicat in Pro Sport, vineri 9 decembrie 2011 ·

Fotbaliştii Mediaşului şi-au luat gândul de la prima pentru calificarea în Europa League şi speră să ia banii măcar pentru victoriile din Liga I. În Cupă, oamenii lui Pustai vor primi bani numai dacă vor câştiga trofeul.

Unul dintre cele mai stabile cluburi din punct de vedere financiar, Gaz Metan fiind o echipă recunoscută pentru faptul că nu obişnuia să adune datorii la jucători, are probleme mari în acest sezon. Calificarea în Europa League a schimbat în rău situaţia. Jucătorii trebuiau să primească 8.000 de euro pentru accederea în a doua competiţie inter-cluburi, dar banii n-au ajuns nici astăzi în conturile lor. Pe drum s-au pierdut şi primele pentru calficările cu KuPs (2.000 de euro) şi Mainz (4.000 de euro).

De asemenea, alb-negrii nu au încasat vreun bonus nici pentru succesele din campionat. În regulamentul de ordine interioară este stipulat însă faptul că jucătorii încasează prime la pachet de meciuri. Aşa se întâmplă şi în ultimele 3 etape din acest sezon. Medieşenii trebuie să scoată 6 puncte din meciurile cu Ceahlăul şi FC Braşov pentru a fi recompensaţi, bani pe care ar urma să-i încaseze doar în luna ianuarie. "Obiectivul imediat este să cucerim 6 puncte în următoarele două meciuri. În caz contrar, prima se reportează şi o vor încasa doar dacă echipa se clasează în primele 7", a spus Ioan Horoba.

Trebuie să le dea bani pentru a primi licenţa

Chiar dacă au ajuns în semifinalele Cupei României, fotbaliştii nu au primit până acum niciun ban. Pentru câştigarea competiţiei, jucătorilor li s-au promis doar jumătate din banii oferiţi de FRF învingătoarei, aproximativ 100.000 de euro. Asta ar însemna că un titular nu va încasa mai mult de 4.000 de euro. Şi în privinţa salariilor, Gazul are datorii la jucători, aceştia fiind cu o lună în urmă. Problema oficialilor Gazului este că până la 31 martie trebuie să scape de

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 2 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Emisiunile zilei de vineri, 19 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 2 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum o ora
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 7 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 6 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 6 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului, dacă SUA nu trimit mai mult ajutor militar, avertizează Directorul CIA

HotNews acum 2 ore
Directorul CIA, Bill Burns, a avertizat joi că, dacă SUA nu trimit mai mult sprijin militar, Ucraina ar putea pierde războiul împotriva Rusiei până la sfârşitul anului, relatează CNN. „Există un risc foarte real ca ucrainenii să piardă pe câmpul de

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 4 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
lun.

6°/13°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
lun.

4°/12°
Timisoara
acum

vin.

3°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/6°