Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Turiştii aşteptaţi să petreacă „Paştele în Bucovina“

Publicat in Adevarul, luni 18 aprilie 2011 ·

Programul turistic „Paştele în Bucovina“ a debutat, duminică, în parcul central al municipiul Suceava, cu deschiderea Târgului de Paşte, a expoziţiei gastronomice cu produse de post şi cu un concert pascal prezentat de ansamblul de copii şi tineri „Balada Bucovinei“.

Sute de suceveni au participat la evenimentul organizat de Consiliul Judeţean Suceava. Potrivit organizatorilor, până pe 26 aprilie, vor avea loc la Suceava şi în tot judeţul mai multe manifestări care vor marca atât Paştele ortodox cât şi Paştele catolic şi cel evreiesc.

În această săptămână se va derula proiectul „Drumul ouălor încondeiate“ pe patru rute care cuprind zonele etnografice ale judeţului, iar în fiecare localitate vor putea fi vizitate ateliere de încondeiat ouă şi expoziţii cu vânzare, în timp ce în municipiul Suceava se vor putea face plimbări cu caleaşca din zona centrală şi până la Cetatea de Scaun.

Totodată, la Muzeul Bucovinei va fi vernisată, mâine, expoziţia fotografică retrospectivă Alma Redlinger, care marchează paştele evreiesc.

Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim

Şi în acest an, în noaptea de Înviere, Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă la Biserica „Sfânta Înviere“ din municipiul Suceava, iar slujbe vor fi organizate în toate bisericile ortodoxe şi catolice din judeţ, inclusiv în biserica din Salina Cacica.

În prima zi de Paşte va fi organizat un concert de toacă în centrul municipiului Suceava, unde se va bate toaca pe tipuri diferite de lemn, iar la Mănăstirea Humorului se va desfăşura un concurs de ciocnit ouă.

Suceava: 50 de meşteri vin la Târgul de Paşte

„Este minunat acest concert de toacă. Anul trecut l-am ascultat îndelung pe o bancă în parc împreună cu soţia. Nu îl vom rata nici în acest an“, ne-a spus Valerian Timofte, contabil şef.

În cea de-a doua zi de Paşte, la Gura Humorului se va desfăşu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Mediafax acum o ora
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, d

Peste 400 dintre cei mai puternici ciclişti din Europa sunt aşteptaţi la primul Campionat European de Mountain Bike din România

News.ro acum 31 minute
Peste 400 dintre cei mai puternici ciclişti din Europa sunt aşteptaţi la primul Campionat European de Mountain Bike organizat în România, la Cheile Grădiştei, în perioada 8-12 mai. La Campionatul European de Mountain Bike la disciplinele Cross Count

Ambulanță lovită de tramvai în București: Transporta un bolnav din Călărași la spitalul Floreasca

Ziare.com acum 2 ore
Un accident în care au fost implicate o ambulanță și un tramvai a avut loc miercuri, 24 aprilie, în București. Ambulanța transporta un pacient de la spitalul din Călărași la spitalul Floreasca din București în momentul în care a fost lovită de un tr

Adrian Sârbu: Creşterea PIB înseamnă creşterea bogăţiei tale. În România există oportunităţi. Fii vesel, pentru că economia creşte şi bazată pe nivelul tău de bună dispoziţie şi de gândire pozitivă

Ziarul Financiar acum 34 minute
Nemo: Îţi repet întrebarea, de la care aşteptăm răspunsul tău. Eşti de acord să votezi doar acele partide/guverne care îşi asumă răspunderea pentru o creştere economică de 5% pe an ceea ce ar duce la dublarea PIB-ului României în termeni reali în 15

Directorul general al Poştei Române: Până de sărbători putem livra pensiile / Depinde când ne intră banii în conturi, iar în funcţie de acest lucru vom şti dacă vom ruga salariaţii să lucreze în zilele libere, fie pe 1 mai, fie pe 3 mai

News.ro acum 2 ore
Directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, a anunţat, miercuri, că vor fi livrate pensiile, până de sărbătorile pascale. El a precizat că, în funcţie de momentul în care vor intra banii în conturile compamniei, vor fi rugaţi salariaţii să

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

HotNews acum 49 minute
​Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o

Firea respinge acuzaţiile privind „rechinii imobiliari”: Ştim cine a primit autorizaţii în această perioadă, că sunt „rechini buni” şi „rechini răi”

Mediafax acum 38 minute
„Un subiect care e mult accentuat şi care cred că a fost speculat negativ de adversarii politici - s-a spus şi despre mine, şi despre Robert, şi despre Daniel - ei au făcut lucruri în Capitală, dar s-au dat de partea rechinilor imobiliari. Aş vrea,

Elevii mai multor școli din Ploiești, blocați în gara din Buda în „Săptămâna Verde” / Copiii ar fi trebuit să ajungă la Brașov / S-a stricat locomotiva

G4Media acum 53 minute
Elevii mai multor școli din Ploiești care, în „Săptămâna Verde”, ar fi trebuit să ajungă în excursie la Brașov, au rămas blocați în gara Buda, după ce conductorul trenului particular 11029 a semnalat defecțiuni la locomotivă, relatează Observatorul

Ciolacu: Oamenii politici, printre care mă număr şi eu, am învrăjbit prea mult românii între ei

Mediafax acum 20 minute
„Daniel Băluţă este cel mai cool primar din România. Cum putea Băluţă să ne reamintească de Nicuşor Dan, decât să ne aducă într-un loc fără căldură. Daniel Băluţă merge cu paşi repezi către al treilea mandat. Administraţia nu are culoare politică de

Kremlinul îşi anunţă noua ofensivă: Rusia va extinde "zona tampon" din Ucraina dacă Kievul va primi rachete cu rază mai mare de acţiune

News.ro acum 54 minute
Kremlinul a declarat miercuri că Rusia îşi va extinde şi mai mult "zona-tampon" din interiorul Ucrainei, dacă Kievul primeşte de la Statele Unite rachete ATACMS cu rază de acţiune mai lungă, care îi permit să lovească mai adânc în interiorul Rusiei,

Vremea

București
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/20°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

14°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°