Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mecanismul UE de stabilitate financiară, „o schemă piramidală”

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 24 noiembrie 2010 ·

Șefa guvernului slovac, Iveta Radicova, a declarat că mecanismul european de stabilitate financiară activat pentru a veni în ajutorul Republicii Irlanda seamănă mai degrabă cu o schemă piramidală decât cu o soluţie pe termen lung. Sursa: Reuters

„Ne apropiem de un sistem similar unei scheme piramidale şi va veni un moment când acest sistem se va prăbuşi ca un castel făcut din cărţi de joc”, a declarat Radicova, potrivit Agerpres

Slovacia, care a aderat la zona euro la 1 ianuarie 2009, şi-a exprimat duminică sprijinul faţă de un plan de salvare al UE şi FMI în favoarea Irlandei, care se confruntă cu dificultăţi financiare. În urmă cu câteva luni însă, Bratislava a refuzat să contribuie la ajutorul european pentru Grecia, înglodată într-o datorie publică enormă.

„În momentul dezbaterii noastre privind Grecia, am constatat că acest ajutor nu este un împrumut, ci un cadou. Nu simt nici o satisfacţie spunând astăzi „noi am avut dreptate”, a afirmat Radicova.

„Nu pot exclude posibilitatea ca şi alte ţări să fie în curând pe agenda discuţiilor noastre. Trebuie să semnalez în acest context faptul că Portugalia şi Spania sunt vase comunicante”, a subliniat premierul.

Slovacia pledează pentru participarea sectorului privat la mecanismul de salvare, argumentând că povara nu poate fi pusă în întregime pe umerii contribuabililor.

„Băncile n-ar trebui să fie motivate să împrumute bani, pentru a solicita un ajutor prin intermediul mecanismului de salvare al UE într-un moment în care problemele se fac simţite”, a adăugat dna Radicova.

În opinia sa, „UE susţine un sistem care este un cerc vicios”. „Atât timp cât există sistemul de salvare, băncile nu vor avea nici un motiv să-şi schimbe comportamentul”, a conchis premierul Slovaciei.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal de un bărbat / Acesta a fost dus la audieri de către poliţişti

News.ro acum o ora
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal, joi seară, de un bărbat. Acesta a fost dus la audieri de către poliţişti ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum 57 minute
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 2 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Cum încearcă avocaţii lui Mario Iorgulescu să-l scape închisoare: „El suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

HotNews acum 3 ore
Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces. Dosar instantaFoto: Andriy Popov

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Rusia a primit un avertisment scris de la SUA înainte de atacul terorist de la Moscova

Ziarul de Iasi acum 2 ore
Casa Albă a respins joi ca fiind un „nonsens” acuzaţia Rusiei privind implicarea Ucrainei în atacul de săptămâna trecută de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova, soldat cu peste 140 de morţi şi sute de răniţi, afirmând că este clar

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 2 ore
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ministrul Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi şi doar 20% din banii primiţi au fost cheltuiți

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat joi seară, într-o emisiune la Prima News, că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență), el precizând că România a primi

Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare pentru fraudă de miliarde de dolari prin intermediul platformei sale de criptomonede FTX

News.ro acum 3 ore
Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare de către un judecător american, pentru că a furat 8 miliarde de dolari de la clienţii platformei de criptomonede FTX, acum falimentară, pe care a fondat-o, transmite Reuters. Judecăto

Vremea

București
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

10°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

15°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale