Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi Constantin la Braşov!

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 14 octombrie 2008 ·

Declarat transferabil de conducere, Marius Constantin e deţinut în coproprietate cu Braşovul lui Lucescu şi are şanse mari să joace din nou sub Tîmpa

Colonia rapidistă de la Braşov se extinde! Răzvan Lucescu şi Dinu Gheorghe îl pot primi în iarnă şi pe Marius Constantin, după reţeta pe care galben-negrii au folosit-o şi în cazul lui Mugurel Buga. Ce presupune ea? Braşovul deţine 50 la sută din drepturile asupra fundaşului pe care şefii din Grant vor să-l vîndă după finalul turului. Ca şi în cazul lui "Pele", pe lîngă procente din revînzare, ardelenii deţin şi dreptul de a se implica în negocieri şi de a refuza orice propunere de transfer care-l vizează pe Marius. Asta înseamnă că Rapid nu-şi poate vinde jucătorul decît dacă gruparea de sub Tîmpa e de acord!

Constantin a ajuns indezirabil în Giuleşti din cauza prestaţiilor slabe pe care le-a avut în acest sezon şi a fost deja anunţat de către şefi că în iarnă îşi poate căuta echipă. "Nu are nici o ofertă acum", zic oficialii, care au refuzat în ultimul an mai multe propuneri de transfer pe care stoperul le-a avut din Rusia şi din Ucraina. Copos a insistat de fiecare dată ca el să fie păstrat, dar Taher e decis să-l cedeze. "A făcut destule greşeli anul ăsta şi, în plus, mai şi strică atmosfera în echipă!", şi-a motivat iordanianul intenţia faţă de staff-ul tehnic.

Exclus, amendat, înjurat

Marius Constantin a fost în conflict şi cu Rednic, şi cu Peseiro, ultimii doi antrenori din Giuleşti. "Puriul" a încercat să-i convingă pe şefi să-l vîndă, însă fără succes. Dacă singura măsură pe care Rednic a luat-o împotriva lui a fost trecerea pe bancă, Peseiro chiar l-a exclus din lot şi l-a amendat pentru declaraţii prin care fotbalistul criticase politica de transferuri. Constantin a intrat şi în vizorul fanilor, care l-au înjurat la meciul cu Wolfsburg, în care prestaţia fundaşului a

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 4 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 5 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 10 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 8 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 3 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 6 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 9 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 8 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°