Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Cum îi va jumuli Ponta pe "îmbuibaţii" cu 1.000 de euro/lună

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 30 septembrie 2010 ·

După ce l-am criticat pentru că nu are program de guvernare, Victor Ponta s-a dus la televizor şi ne-a desenat un frumos proiect social-democrat din care ar rezulta că partidul său îi ajută pe săraci şi loveşte în chiaburi.

Potrivit lui Ponta, cei cu venituri sub 1.000 de lei pe lună ar urma să beneficieze de o cotă de impozitare de 0%, cei care câştigă între 1.000 şi 3.000 de lei ar fi taxaţi cu 15%, iar pentru cei cu venituri între 2.000 şi 4.000 impozitul ar fi de 25%. În sfârşit, Ponta vrea să-i ardă rău pe bogătanii care au mai mult de 4.000 de lei pe lună: până-n 35% impozit. Aparent, nimic surprinzător din partea unui social- democrat.

Să trecem peste faptul că, după opinia mea, un venit de 4.000 de lei pe lună (sub 1.000 de euro) înseamnă că te afli undeva la limita de jos a clasei mijlocii, în niciun caz între bogătaşi. Depăşim şi comparaţia cu alte ţări, pentru că niciun stat care a introdus cota unică de impozitare nu a mai renunţat la ea. Ne prefacem că nu observăm că PSD schimbă de la o zi la alta cotele de impozitare: pe 27 septembrie mai multe publicaţii anunţau un program social-democrat care prevedea un impozit maxim de 40%, în timp ce Ponta s-a dus la "Naşul "cu o variantă romanţată - între 25 şi 35%, de parcă această diferenţă de zece procente nu ar însemna nimic.

Ceea ce nu ne spune Ponta este ce efect ar avea asupra bugetului întoarcerea la impozitul progresiv, în varianta PSD. Potrivit unui calcul făcut de economistul Cristian Orgănaş, vreo 5,8 milioane de salariaţi ar avea de câştigat de pe urma propunerilor PSD, iar circa 300.000 ar pierde. Dar gaura la buget ar fi de două, trei miliarde de euro. Cum o acoperim?

Acesta este momentul în care PSD începe să facă scamatorii şi să arunce cu iepurii din joben: dacă vor ajunge la guvernare colegii lui Adrian Năstase, evaziunea fiscală va fi redusă şi va

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 4 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 5 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 10 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 8 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 6 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 9 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 8 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 3 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°