Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Muzicii, în grădina Centrului Cultural Francez

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 19 iunie 2009 ·

Cu o zi în avans faţă de Europa, timişorenii celebrează mâine „Fête de la musique” (Sărbătoarea muzicii – n.r.), în grădina Centrului Cultural Francez din Timişoara. Sursa: Adi Pîclișan Toţi doritorii sunt invitaţi şi aşteptaţi, fără discriminare, fără limite impuse şi fără bilet, începând cu ora 17.00.

„De câţiva ani, sub impulsul reţelei culturale franceze, România se aliniază Sărbătorii muzicii, manifestare de euforie colectivă în care, pe 21 iunie în fiecare an, întâi în Franţa din 1981, apoi în toată lumea, muzicieni profesionişti şi amatori invadează străzile, cafenelele, spaţiile publice pentru a împărtăşi gratuit publicului larg pasiunea pentru muzică”, spune Eric Baude, directorul Centrului Cultural Francez din Timişoara. Istoria festivalului În 198e, Maurice Fleuret (compozitor, jurnalist şi muzicolog francez) devine director al Muzicii şi al Dansului, în cadrul Ministerului Culturii francez, şi sub îndrumarea ministrului culturii de atunci, Jack Lang, începe să îşi pună în practică ideile despre muzică.

Astfel, descoperă că în Franţa cinci milioane de persoane cântă la un instrument muzical şii începe să se gândească la cum să îi facă pe aceşti oameni să iasă în stradă şi să cânte. Aşa s-a născut Sărbătoarea Muzicii, lansată pe 21 iunie 1982.

Încă de la prima ediţie, evenimentul a mobilizat muzicieni profesionişti şi amatori, devenind o manifestare populară şi spontană la scară largă.

Trei ani mai târziu, odată cu Anul European al Muzicii, sărbătoarea a depăşit graniţele Franţei. În mai puţin de cincisprezece ani, Sărbătoarea Muzicii a început să fie organizată în mai mult de o sută de oraşe, de pe cele cinci continente.

Programul evenimentului 17.00 – 19.00: Ateliere de creaţie instrumente muzicale adresate copiilor de toate vârstele) 19.00: Premierea laureaţilor concursului „Mot d’Or” 19.30: C

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 7 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Dezbateri publice - 29 martie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
ANUNŢ PUBLIC PRIVIND ACTUALIZAREA PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEŢEAN (P.A.T.J.) BRAŞOV CONSILIUL JUDEŢEAN BRAŞOV face cunoscut publicului finalizarea elaborării formei preliminare (ETAPA III) a documentaţiei „Actualizare P.A.T.J. Braşov”

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 6 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 9 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 12 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 12 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Mediafax acum 13 ore
CNAIR a transmis, joi, spre validare la ANAP documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, de 23,4 km, potrivit ministrului Sorin Girindeanu. „Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusi

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale