Regizorul, invitat la Festivalul Naţional de Teatru, povesteşte despre prietenia cu Gellu Naum şi despre cenzurala care a fost supus în perioada ceauşiştăînainte de a emigra în 1973. Regizorul David Esrig, care a înfiinţat Academia de Teatru şi Film Athanor din Burghausen în 1993, a conferenţiat duminică, la UNATC, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (FNT), despre „Teatrul existenţialist. Câtă artă şi câtă trăire în teatrul de azi?“.

„Adevărul": Cum s-a petrecut întâlnirea dvs. cu Gellu Naum, despre care aţi conferenţiat la Muzeul Literaturii la sfârşitul săptămânii trecute?

David Esrig: A fost o întâlnire foarte frumoasă, importantă, într-un moment când mă întrebam dacă România sub semnul realismului şi al socialismului era ceea ce îmi doream cu adevărat. Ne-am cunoscut după un spectacol al lui Dinu Cernescu şi am constatat că avem un drum comun spre casă. Întâlnirea noastră s-a petrecut pe la sfârşitul anilor '50, începutul anilor '60. Spectacolul era nostim, o montare de-a lui Dinu Cernescu după un text al lui Aurel Baranga, „Mielul turbat", care se juca la Teatrul Regional. M-am bucurat să-l întâlnesc pe Gellu, eram în faţa unui artist cu adevărat puternic.

Cât de deschis era Gellu Naum spre teatru?

Gellu nu era un prieten al teatrului în acel moment, îl vedeam departe de preocupările de „show-business" ale acelei perioade. Îl înţelegeam, nici pe mine nu mă preocupa. Cu rigoarea lui suprarealistă, care nu a fost niciodată subţiată sau diluată, Gellu considera teatrul - în buna tradiţie a lui André Breton - ca pe o chestie populistă mai mult comercială decât artistică. Din multe puncte de vedere avea şi dreptate. Gellu m-a vizitat mai târziu la o repetiţie cu „Umbra", la Comedie. E mult de atunci, o veşnicie - e vorba de o premieră ieşită în 1963.

Care au fost impresiile lui Gellu Naum la acea repetiţie? @N_