Gheorghe Precupescu, unul dintre martirii care au fost prigoniţi de comunişti şi întemniţaţi din cauza credinţei lor, explică de ce s-a înrolat în această mişcare ortodoxă.
Despre Oastea Domnului s-a vorbit şi s-a scris mult. Unii o văd ca pe o mişcare de renaştere spirituală în cadrul Ortodoxiei româneşti, alţii o cataloghează drept grupare sectară, ilicită sau chiar de-a dreptul parabisericească, periculoasă pentru sănătatea Ortodoxiei româneşti.
Gheorghe Precupescu, unul dintre cei care a a avut de suferit pentru că s-a declarat membru al "Oştii Domnului", explică, pentru EVZ, ce a însemnat, de fapt, această mişcare.
Primii creştini se numeau "miles christi", "ostaşi ai lui Hristos"
În 1920 a fost înscăunat ca Mitropolit al Ardealului tânărul profesor de teologie de la Facultatea din Sibiu, Dr. Nicolae Bălan.
Noul ierarh îşi căuta colaboratori la fel de entuziaşti şi dăruiţi pentru începerea unei ofensive spirituale în Biserica Neamului, spre a o face capabilă să răspundă pozitiv nevoilor prezentului.
Unul din cei chemaţi la această luptă era şi Părintele Iosif Trifa. Astfel, în august 1921, după zece ani de păstorire în Vidra de Sus, în Ţara Moţilor, preotul Iosif Trifa e numit cu data de 1 septembrie duhovnic al Facultăţii de Teologie din Sibiu, apoi, din 1 ianuarie 1922, odată cu înfiinţarea foii Lumina Satelor, redactor al acesteia, rămânând în fruntea ei până în anul 1934.
Totuşi, preotul Iosif Trifa simţea că nu e suficientă doar o iniţiativă cultural-religioasă, în spiritul Şcolii Ardelene. Plugul Bisericii trebuia să tragă o brazdă mai adâncă. Noaptea Revelionului anului 1923 îl găseşte frământânduse şi cerând ajutor Mântuitorului pentru a începe o lucrare misionară, care să declare război Iadului.
Astfel, în numărul 1 al Luminii Satelor lansează acea Chemare către toţi cititorii care voiau să se înroleze în