Maşina şefului guvernului a fost ţinta unui atac cu ouă, ieri, la Timişoara, după discuţiile cu constructorii autostrăzii Arad - Timişoara.
„În vremuri de criză suntem pregătiţi să înfruntăm orice”, a comentat el incidentul.
Boc îi somează pe constructori, timişorenii îl atacă cu ouă expirate
Premierul Emil Boc şi ministrul transporturilor, Radu Berceanu, au avertizat ieri constructorii autostrăzii Arad - Timişoara că nu vor accepta nicio variaţie de preţ, decât dacă e negativă.
Ei le-au spus constructorilor primei autostrăzi din Banat, joint-venture-ul FCC Costru c ciones si Astaldi, că, dacă nu încep lucrările, vor rezilia contractul şi nu-i vor mai accepta în vreo relaţie cu guvernul.
„La mijlocul lui 2011 ne aşteptăm să fie terminaţi cei 32,2 kilometri ai autostrăzii. În funcţie de cum veţi îndeplini dumneavoastră acest proiect, depinde dacă vom continua în România acest mod de licitaţii eficient. Dacă nu, vom avea probleme cu toţii, inclusiv dumneavoastră. Partenerii îşi continuă proiectele cu Guvernul României, cei care caută scuze încetează colaborarea”, a spus premierul Boc. „Vreau ca lucrările să înceapă în termen scurt, cu utilaje, oameni. Să nu mă aduceţi în situaţia să reziliez, că nu clipesc. Lucrurile care s-au întâmplat în anii trecuţi, cu care poate v-aţi obişnuit - cleimuri, aşa-zisele variaţii de preţ, extinderi de termene şi alte lucruri - sunt de domeniul trecutului. E ca şi cum aţi fi fost fumători şi acum vă lăsaţi. Ne lăsăm şi noi, vă lăsaţi şi dumneavoastră”, a completat Berceanu.
Berceanu, acuză arheologii
Radu Berceanu i-a acuzat apoi pe arheologi că ţin în loc acest proiect de infrastructură: „Cei care lucrează în domeniul muzeelor şi care de multă vreme n-au prea avut cine ştie ce bani sau activitate, s-au gândit căşi pot rezolva problemele cu ocazia