Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A-nviat Ştiinţa! Craiova - Târgu Mureş 2-1!

Publicat in Pro Sport, joi 14 aprilie 2011 ·

Ştiinţa a câştigat ieri din nou pe teren propriu, 2-1 cu FCM Tg.Mureş, după o pauză de şase luni şi jumătate. Oltenii s-au apropiatla patru puncte de salvare.

După şase luni şi jumătate de dezamăgiri, nici un meci nu ţi semai pare uşor. Când eşti şi adânc "înfipt" în zona retrogradării şiîţi joci ultima şansă în faţa unei echipe organizate, condusă de untehnician meticulos, misiunea devine aproape imposibilă. Şi totuşi,oltenii nu s-au dat bătuţi, deşi mulţi le cântau deja prohodul.

În ceasul al 12-lea, Craiova şi-a regăsit golgheterul. La maibine de un an de la teribila accidentare, Florin Costea (foto, nr.10) a regăsit drumul spre gol. Decarul oltean a dejucat pasul laofsaid al oaspeţilor şi, rămas singur cu portarul, a şutat pesteacesta: 1-0 (7). Coechipierul său din avanposturi, Subotic, nu s-alăsat nici el mai prejos şi a închis cu încă un gol (40) o reprizăîn care oltenii au marcat tot atât cât în toate celelalte jocuri depe teren propriu din 2011. Asta însă după ce oaspeţii egalaseră,prin Răduţă, la o nouă bâlbâială a defensivei oltene (29).

Au avut 12 meciuri la rând fără victorie!

Temându-se ca fragila sa defensivă să nu clacheze din nou, Reghea cerut prudenţă în repriza secundă şi a ordonat retragerea."Moţul" a răspuns cu schimbări ultra-ofensive şi cu o presiune dince în ce mai mare. În zadar însă, pentru că oltenii nu au maiclacat până la final. După o serie incredibilă de 12 jocuri fărăvictorie, a ieşit din nou soarele în Bănie şi, poate mai important,a revenit şi speranţa.

"Este o victorie meritată, sunt foarte bucuros că am datgol după multă vreme, dar sunt mai importante cele trei puncteobţinute ", Florin Costea, atacant Craiova

Costea, gol după 393de zile

Partida cu FCM Tg. Mureş a reprezentat şi momentul împăcăriidintre Florin Costea şi fanii olteni. Golul marcat în debutuljocului, care a venit după

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 4 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 8 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 8 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 5 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 12 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 7 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 9 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 7 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°