Cartea lui Ioan Stanomir, apărută la Editura Curtea Veche în colecţia "Constelaţii", este o invitaţie la recuperarea unei tradiţii a gândirii neînregimentate, a spiritului vertical propriu democraţiei liberale.
Intitulată "Apărarea libertăţii. 1938-1947", cartea reconsideră raporturile dintre câteva personalităţi remarcabile (Iuliu Maniu, N. Carandino, Mihail Fărcăşanu şi Gr. T. Popa) şi regimurile dictatoriale cu care le-a fost dat să se confrunte. Cei patru au fost deopotrivă antifascişti şi anticomunişti, pe scurt, antitotalitari.
Preţul plătit a fost teribil: ani grei de închisoare, decesul în condiţii lugubre, exilul, defăimarea. Este vorba de ceea ce distinsul politolog, profesor la Facultatea de ştiinţe politice a Universităţii din Bucureşti, numeşte pe bună dreptate o secretă istorie a libertăţii.
O istorie ocultată, uitată, pusă între parantezele variilor cenzuri. Pentru Ioan Stanomir, istoria ideilor nu este un joc al mărgelelor de sticlă. Scrisă sub semnul unei vibrante îngrijorări, într-o perioadă când inflaţia de hiperbole vituperante face ravagii, cartea aceasta este o reconfortantă pedagogie a libertăţii.
Atunci când polemicile alunecă în vulgaritate infinită şi în penibile atacuri la persoană, este extrem de util să medităm la înţeleptele şi atât de actualele cuvinte ale gânditorului liberal Mihail Fărcăşanu: "Politeţea se leagă, într-adevăr, cu toate celelalte însuşiri derivate din atitudinea de fair-play prin adânca ei omenie. Nu trebuie să fii mare psiholog pentru a şti că primul lucru dorit de oameni este delicateţea. A fi considerat, a fi tratat ca om constituie aspiraţii intime profunde ale tuturor. Politeţea este disciplina primă pentru satisfacerea unei atari năzuinţi".
Oamenii despre care se vorbeşte în acest volum au ţinut piept unor dictatori reali, nu unor ficţiuni. I-au sfidat pe
