Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiul subprefectului de Vrancea risca 5 ani de inchisoare pentru conducere fara carnet

Publicat in Adevarul, marți 16 august 2005 · ·

Subprefectul de Vrancea, Manole Merchea, ar putea sa-si dea demisia din cauza fiului sau, care a facut, duminica noaptea, un accident cu masina Prefecturii. Acest lucru, declara Merchea, "se va Subprefectul de Vrancea, Manole Merchea, ar putea sa-si dea demisia din cauza fiului sau, care a facut, duminica noaptea, un accident cu masina Prefecturii. Acest lucru, declara Merchea, "se va intampla numai daca mi-o va cere primul-ministru, cel care m-a si numit in aceasta functie. In rest, nu am de ce sa demisionez, pentru ca nu eu am facut fapta, nu eu i-am dat copilului cheile". Subprefectul adauga ca, la momentul cand fiul sau, Mircea, a tamponat Nubira Prefecturii Vrancea de zidul Stadionului Tineretului, din Focsani, era ora 2.30, noaptea, iar el se afla, impreuna cu sotia, intr-o alta localitate, la socri. "Nu mi-am crescut copiii ca pe niste beizadele, am muncit din greu si eu, si sotia, care e medic, sa ajungem aici, dar cred ca de vina este anturajul. Oricum, n-o sa-mi repudiez copilul". Potrivit art. 78, alineatul 1 din Codul Rutier, conducerea unui autoturism pe drumurile publice fara a avea permis de conducere se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. Cum Mircea Merchea abia a implinit 17 ani in luna iulie, evident nu avea carnet. Tatal sau spune ca, daca magistratii ii vor condamna fiul, el se va supune legii. Comisarul Viorel Serbanoiu, seful IPJ Vrancea, spune ca oamenii sai si-au facut datoria ca la carte si au facut dosar penal, "dar nu stiu ce numar de inregistrare are si nici unde se afla dosarul in prezent. Acuma, ca fiul domnului subprefect este mai obraznic... Nu va luati dupa vorbe. Noi nu l-am prins niciodata cu nimic". Subprefectul mai adauga ca Nubira, distrusa aproape integral, va fi reparata din banii personali, nu din cei publici. In aceasta perioada, autoritatile vrancene ii mai cerceteaza si pe secretarul Prefecturii Vrancea, Coste

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 3 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 48 minute
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 7 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 7 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 11 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 4 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 7 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 4 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 7 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

6°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°