Istoriceşte vorbind, prima întâlnire dintre viitorii membri Pink Floyd s-a petrecut de-a lungul anilor ‘50, când Syd Barrett şi Roger Waters băteau împreună aceleaşi maidane. Locuiau în Cambridge, la nici o sută de metri distanţă, iar mama lui Roger le era profesoară amândurora, dar în clase diferite, căci Syd era cu doi ani mai mic decât Roger. În timpul liceului de la Cambridge, Syd zdrăngănea chitările în acea perioadă cu altcineva: David Gilmour, şi el tot din acel oraş. Întâmplător sau nu, tot în Cambridge îşi făcea veacul pe atunci un alt nume de care s-a legat istoria Floyd: Storm Thorgerson, cel care avea să deseneze aproape toate coperţile albumelor Pink Floyd. Băieţii merg la Londra Ceva mai târziu, toţi aceşti băieţi au plecat, ca să-şi continue studiile, la Londra, sub al cărei generos acoperiş veniseră din alte părţi alţi doi indivizi. Unul se numea Nick Mason, iar celălalt Richard Wright. Ambii se înscriseseră la o şcoală de arhitecură şi s-au trezit că au coleg un tip înalt, slab şi deosebit de rebel, numit Roger Waters, care cât era ziulica de lungă zdrăngănea o chitară pe care scrisese cu Letraset, un instrument de desen specific arhitecţilor, fraza ”Cred în sufletul meu”. ”La un moment dat, în anul al doilea, m-am încurcat cu ceea ce generaţia mai în vârstă obişnuia să numească «soi rău», şi anume cu Roger” – avea să scrie Nick Mason* în cartea ”Inside Out. O istorie personală a Pink Floyd”, o care care, dat fiind faptul că a fost supusă şi observaţiilor şi comentariilor celorlalţi membri ai trupei, poate fi socotită o autobiografie autorizată a formaţiei. Roger Waters era un ”activist de stânga”. Mama şi tatăl său, ambii profesori, fuseseră membri ai Partidului Comunist, iar tatăl său, Eric Fletcher Waters, a refuzat iniţial să se înroleze pentru a lupta în Al Doilea Război Mondial, fiind însărcinat să conducă o ambulanţă. Convingerile sale pac