Fotbalul nostru a cîştigat un marcator. Mai important, a cîştigat un om cu bun-simţ.
Curg rîuri elogiile adresate lui Raul Rusescu. După 7 ani, Steaua a cîştigat din nou titlu de campioană, iar după 10 un component al ei a luat şi titlul de golgeter. Foşti antrenori, coechipieri, patroni, toţi îl laudă pe cel mai productiv fotbalist al întrecerii interne. Aşa că nu vă aşteptaţi să îl critic eu doar pentru că e interesant să fie cineva Gică Contra. Azi, nu. Contra lui Rusescu, nu, mulţumesc!
21 de goluri înscrise în 34 de etape în porţile a 13 dintre echipele împotriva cărora a evoluat. Acesta este bilanţul matematic al fotbalistului de 25 de ani care începuse sezonul din postura de rezervă. În prima etapă, contra Chiajnei, a intrat la pauză şi a rezolvat meciul. În 4 minute şi jumătate a înscris golul decisiv. Apoi, pentru că Reghecampf este înainte de toate un om priceput în meseria lui, care îşi cunoaşte foarte bine şi interesul, Raul n-a mai cedat tricoul de titular. Ca un corolar al demonstraţiei de seriozitate şi constanţă, Piţurcă l-a ocolit atunci cînd s-a pus problema convocării la naţională. Ce elogiu mai mare decît acesta?
Despre fotbalistul Raul Rusescu. Nu despre vedeta Rraul Rrrusescu. De fapt, nici nu există un asemenea personaj. Omul nostru dă semne indubitabile că nu şi-a pierdut capul. Înţelegi atunci cînd cineva mimează modestia, cînd o joacă. Nu e cazul lui. El joacă fotbal şi rămîne cu picioarele pe pămînt. Este lucid în momentele importante ale partidelor, de aceea înscrie mai mult decît atacanţii de meserie. Rusescu este jucător de execuţii. Simte poarta, miroase plasamentul greşit al portarului. Nu întîmplător, el este şi executantul penaltyurilor. Nu ratează decît foarte rar. Golul lui cu Copenhaga a hotărît calificarea Stelei din grupe, penaltyul transformat în poarta lui Cech oferea perspectiva unei neverosimile calificăr
