Ordonanţa de urgenţă prin care întreprinzătorii debutanţi cu vârsta de până la 35 de ani pot primi ajutor nerambursabil de la stat poate fi votată miercuri în Guvern. Un tânăr care-şi deschide o afacere poate primi de la Guvern până la 10.000 de euro, bani care pot reprezenta maximum 30% din valoarea investiţiei.
Dacă aveţi până în 35 de ani şi nu aţi mai avut niciodată un SRL sau acţiuni la o companie, Guvernul vă promite un ajutor de până la 10.000 de euro pentru a începe o afacere. Proiectul a fost anunţat de premierul Emil Boc încă din luna martie a acestui an şi potrivit Andreei Paul Vass, consiliera premierului pe probleme economice, va fi adoptată în şedinţa de Guvern de miercuri, 6 octombrie. Printre cele mai importante condiţii pe care aplicanţii trebuie să le îndeplinească se numără vârsta - până la 35 de ani, obligaţia de a avea cel puţin doi angajaţi şi de a reinvesti anual 50% din profitul înregistrat. „La acest proiect au lucrat experţi internaţionali, iar măsura nu este nouă în ţările din UE", a declarat Vass, ieri, în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV.
Află cum poţi lua 10.000 de euro, bani guvernamentali
Citiţi şi:
Peste 2.500 de firme româneşti s-au mutat în Bulgaria
Nu mai au cum să păcălească Fiscul
Consiliera premierului spune că nu orice tip de afacere va putea primi finanţare, ci doar cele cu activitate de producţie, care generează valoare adăugată în economie. Întrebată de moderatoarea emisiunii dacă o pensiune turistică ar fi eligibilă, Vass a răspuns „da, cu siguranţă".
În schimb, consiliera a arătat că firme de consultanţă, de asigurări, buticuri de cartier sau saloane de înfrumuseţare sunt exemple de businessuri care nu au şanse de a fi selectate. Bugetul disponibil pentru acest proiect este de un milion de euro, bani ce se află la Agenţia pentru IMM-uri, din cadrul Ministerului Eco