Apple a lansat la WWDC 2013 un nou iOS. Este radical schimbat, la nivel de interfaţă în primul rând, faţă de toate versiunile de până acum. Este sistemul de operare pe care Apple îl propune pentru 2013. „Adevărul“ l-a testat şi avem de expus primele impresii cu privire la iOS 7.
Apple a lansat primul iPhone în 2007, atunci sistemul de operare nici nu se numea iOS, şi de atunci a adus doar mici modificări în interfaţă, în setări şi în paleta de aplicaţii oferite iniţial. iOS 7 este altfel, complet altfel, regândit şi refăcut pentru a concura cu tot ceea ce pot oferi Google, Microsoft sau BlackBerry. Acesta este un preview pentru iOS 7, este încă în faza beta, dar în proporţie de 80-90% este ceea ce se va regăsi pe noul iPhone şi pe toate celelalte dispozitive lansate din 2010 până astăzi. Interfaţa cea mult colorată
Orice iPhone cu orice iOS ai fi folosit înainte, iOS 7 se simte fix cum ar trebui: un sistem de operare foarte bun pentru un smartphone optimizat. Am tot folosit Android în ultimii doi ani, cu mici pauze de Windows Phone şi am utilizat recent BlackBerry 10. iOS 7 arată foarte bine, navigarea pare uşor mai fluidă decât era până acum, iar fiecare detaliu grafic a fost luat în calcul de Apple. Pentru primii utilizatori de iOS 7, care vin de la versiunile precedente, ar putea fi un mic şoc. A dispărut Spotlight de pe ultimul ecran, Notification Center a fost îmbunătăţit, iar de la baza ecranului, cu un swype, accesezi Control Center.
Este foarte bun acest Control Center, mi l-am dorit pe iOS încă de la primul jailbreak când am descoperit sbsettings şi am putut să am acele toggles. Acum, Apple l-a introdus în iOS. Ai comenzile rapide pentru activarea WiFi-ului, Bluetooth-ului, activezi modul avion, setezi luminozitatea (poate cel mai util toggle) şi poţi controla muzica de aici. Înainte, pentru controalele player-ului audio trebuie să i